SIF-urile pot vinde acţiunile Erste abia primite începând de astăzi

0

Prima zi de tranzacţionare a acţiunilor noi va fi 28 noiembrie 2011.

„Conform informării din 14 septembrie 2011 cu privire la tranzacţia încheiată cu fondurile de investiţii din România (SIF, respectiv Societate de Investiţii Financiare) pentru achiziţionarea participaţiei lor la BCR, un total de 4.249.746 acţiuni noi Erste Group au fost emise în 23 noiembrie 2011, în cadrul primei tranşe din tranzacţiile cu SIF Muntenia şi Banat Crişana”, se arată în comunicat.

Astfel, numărul de acţiuni Erste Group creşte de la 378.466.384 la 382.716.130 de acţiuni.

În cadrul primei tranşe, derulate în acest an, SIF Muntenia SA şi SIF Banat-Crişana SA au tranzacţionat, împreună, 543.790.492 acţiuni BCR. În schimbul acestora au fost emise 4.249.746 acţiuni noi Erste Group Bank AG, paritatea fiind de 127,9583 de acţiuni BCR pentru o acţiune Erste Group AG.

SIF Muntenia obţine contra aportului său de 2,99% din acţiunile BCR (reprezentând 324.871.000 acţiuni BCR) o cotă de participare la Erste Group de 0,66% (reprezentând 2.538.881 acţiuni Erste Group).

De asemenea, potrivit Erste, SIF Banat-Crişana obţine contra aportului său de 2,63% din acţiunile BCR (reprezentând 218.919.492 acţiuni BCR) o cotă de participare la Erste Group de 0,45% (reprezentând 1.710.865 acţiuni Erste Group). Concomitent, SIF Banat Crişana a tranzacţionat alte 66.089.077 acţiuni BCR (reprezentând 0,61% din acţiunile BCR) pentru un preţ total de 50,7 milioane lei.

„Ambele SIF-uri au dreptul sa vândă imediat după obţinerea acestora cel mult 25% din acţiunile Erste Group deţinute. Această limită creşte cu câte 25% din acţiunile deţinute după 6, 12 şi 18 luni”, se mai arată în comunicat.

Înregistrarea noilor acţiuni Erste Group în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Comercial Viena a avut loc în 23 noiembrie 2011. Prima zi de tranzacţionare a acţiunilor noi va fi 28 noiembrie 2011 la bursele din Viena, Praga şi Bucureşti. Acţiunile noi sunt purtătoare de dividende pentru exerciţiul financiar 2011.