Eșecul e-Factura. Florin Jianu, Consiliul IMM: ”Peste 60% dintre întreprinzători spun că le este foarte dificil cu e-Factura”

0

Sistemul e-Factura e o problemă pentru 60,5% dintre antreprenori, la o lună de la implementarea măsurilor de modificare a Codului Fiscal, a spus, astăzi, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la conferinţa de lansare a Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA).

”O să avem o întâlnire, mâine, cu premierul României, pe marginea acestei analize şi pe marginea propunerilor pe care Consiliul Naţional le înaintează Guvernului pentru perioada următoare. Am constatat câteva lucruri, şi anume faptul că 60,5% dintre întreprinzători, la o lună de la implementarea măsurilor de modificare ale Codului fiscal, spun că le este foarte dificil cu e-Factura, în sensul că nu au abilităţile digitale pentru a opera. Şi aici vorbim despre antreprenorii mici şi din provincie, nu de companiile mari, nu de companiile medii capitalizate etc. Ar avea nevoie de susţinere în acest sens, pentru că le-au crescut costurile, mulţi dintre ei, neştiind să opereze cu aceste sisteme digitale, merg către contabili, către auditori, către servicii externe care să-i ajute în a funcționa în această perioadă”, a declarat Florin Jianu la evenimentul de lansare al Patronatului European al Femeilor de Afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.