Afacerea Armstrong a dovedit nu doar necinstea sportivilor, a antrenorilor și medicilor lor, dar și complicitatea prin tăcere a unor oficialități și a unei bune părți a presei.
Armstrong a aruncat prosopul pentru prima oară în viața lui. Nu s-a recunoscut vinovat, dar, zice el, nu mai dorește să fie tracasat, scriu cei de la RFI Romania.
Fostul mare campion american reamintește că a fost cel mai testat sportiv din istoria omenirii cu cel puțin 500 de teste anti-doping, toate negative.
Dar USADA susține că are probe materiale și mărturiile a 10 foști coechipieri de la US Postal – echipa cu care Armstrong a obținut cele mai multe victorii – că a fost implicat într-o conspirație de dopaj foarte sofisticată și pe termen lung.
O listă lungă de dopați
Începutul sfârșitului pentru Armstrong l-a constituit controlul pozitiv în 2006 al fostului său coechipier, americanul Floyd Landis, câștigător în acel an al Turului Franței.
Landis a devenit primul câștigător al celei mai prestigioase competiții a ciclismului mondial căruia i s-a retras victoria. Inițial, acesta a contestat acuzațiile, dar fără succes și până la urmă a ajuns să dezvăluie sistemul de dopaj la care a luat parte pe timpul când era coechipierul lui Armstrong la US Postal.
Acum, lui Armstrong îi vor fi retrase toate titlurile câștigate după 1998, și în primul rând cele șapte victorii consecutive, 1999 – 2005, din Turul Franței.
Înaintea lui Armstrong acest lucru s-a întâmplat nu doar cu Floyd Landis în 2006, ci și cu spaniolul Alberto Contador, căruia i s-a retras titlul de câștigător al Turului în 2010, tot în urma unui control pozitiv. Același Contador, care în 2007 câștiga Turul Franței, ca urmare a retragerii liderului clasamentului general, danezul Mikael Rasmussen, cu numai patru etape înainte de final, când avea un avans de peste 3 minute față de spaniol. Rasmussen a fost obligat să se retragă ca urmare a refuzului de a efectua un control anti-doping inopinat cu câteva luni înainte.
Beneficiarii radierii lui Armstrong din Turul Franței ar trebui să fie cei clasați pe locul al doilea în edițiile respective: germanul Jan Ullrich în 2000, 2001 și 2003, elvețianul Alex Zulle în 1999, bascul din Spania Joseba Beloki în 2002, germanul Andreas Kloden în 2004 și italianul Ivan Basso în 2005.
Ironia soartei face ca Ullrich, unul dintre cei mai tineri câștigători ai Turul Franței la 23 de ani în 1997 să fie suspendat până în 2013 pentru dopaj, Alex Zulle a recunoscut că a luat drogul Eritropoetină (EPO) în 1998, Ivan Basso a fost suspendat în 2007 pentru implicare în celebra afacere de dopaj Operacion Puerto, în care au fost prinse nume sonore ale ciclismului mondial (inclusiv Ullrich), iar Beloki și Kloden au fost acuzați de dopaj, acuzații respinse și nedovedite până în prezent.
De altfel, în tururile câștigate de Armstrong, dintre primii cinci clasați în fiecare ediție – 21 de cicliști în total – doar doi nu au fost dovediți sau suspectați de dopaj.
Dacă mai adăugăm faptul că danezul Bjarne Riis, învingător în 1996 al Turului Franței, a recunoscut ulterior că s-a dopat și că italianul Marco Pantani, învingător în 1998, a murit în 2004 din cauza abuzului de cocaină, ultimii ani ai vieții fiindu-i marcați de acuzații de dopaj, inclusiv descalificarea din Turul Italiei 1999, avem imaginea unui sport complet decredibilizat de folosirea a dopajului.
O bună parte a mass-mediei a fost complice prin tratarea cu indulgență a lui Armstrong, care la rândul său a folosit metode necinstite, inclusiv intimidarea, amenințarea și ostracizarea acelora care au ridicat dubii cu privire la onestitatea victoriilor sale.
Este ciclismul de șosea un sport curat azi? Greu de spus. Chiar în timpul Turului Franței de anul acesta, luxemburghezul Frank Schleck a fost nevoit să se retragă după un control anti-doping pozitiv.
Armstrong este în continuare sfidător, Contador a revenit în primul plan competițional, Basso a fost prezent anul acesta în Turul Franței, iar kazahul Alexander Vinokourov, suspendat în 2007 pentru dopaj, a devenit anul acesta campion olimpic la cursa pe șosea de la Londra.