Este posibil să fie mai costisitor să nu investești într-un MBA!

0

De asemenea, au nevoie să găsească un echilibru între acțiunea rapidă, de multe ori bazata pe fler, necesară acum pentru a depăși criza COVID-19 și asumarea unor riscuri calculate, de exemplu privind proiecte de investiții viitoare, analizând informațiile disponibile, de cele mai multe ori incomplete și luând decizii strategice. Astfel, această criză este un moment excelent pentru învățare și dezvoltare la nivel individual și organizațional, pentru ca este mai costisitor și poate fi chiar fatal să înveți din greșelile tale dar mult mai rentabil să investești într-un program de EMBA/MBA care îți oferă șansa înveți împreună cu alții într-un mod structurat și colaborativ.

Printr-o abordare echilibrată este posibil ca mangerii să identifice mult mai ușor în această perioadă resursele de timp necesare procesului educațional transformațional propus de un MBA deoarece, alături de aportul financiar, investiția de timp este crucială. Este esențial să conștientizezi cât mai repede că afacerile sunt „an infinite game” ( după cum susține Simon Sinek), iar un program EMBA/MBA te va ajuta să înțelegi acest concept și să acționezi în consecință.

Multe companii cu istorie în spate s-au lovit deja de mai multe crize și de fiecare dată leadershipul, managementul proactiv și cu capacitate de reacție rapidă le-au conferit agilitatea necesară transformării și valorificării oportunităților și le-au asigurat supraviețuirea și chiar dezvoltarea. Chiar în rândurile absolvenților noștri se regăsesc o mulțime de exemple de manageri care au investit în dezvoltarea lor în momente dificile și au fost astfel foarte bine pregătiți, motivați și echipați pentru sprinturile și oportunitățile care au apărut în perioadele de creștere economică rapidă care au urmat.

Astfel, conform lui Vasile Alecsandru Strat, decanul Bucharest Business School, începerea unui program de EMBA/MBA în această perioadă este probabil o idee foarte inspirată deoarece îți va permite să te dezvolți, să îți crești competențele și să parcurgi un proces transformațional prin interacțiunile cu profesorii și colegii care vin cu experiență și expertiză din domenii cu care probabil nu te-ai întâlni în alte condiții. Un program EMBA/MBA te va sa învăța să ai o viziune de ansamblu asupra mediului de business și asupra funcțiilor unei organizații, să identifici riscuri și trenduri pentru industria și afacerea ta, să imaginezi și elaborezi diferite scenarii, să realizezi planuri de dezvoltare, dar și planuri de contingență sau de continuitate, să creezi și să dezvolți o cultură organizațională care să conducă la sănătatea și succesul organizației pe termen lung, să conduci un proces de transformare digitală a unei organizații, și să reflectezi asupra stilului tău de lidership.

Astfel, Bucharest Business School, îți propune un parteneriat în această perioadă prin cele două programe pe care le organizează, programul Executive MBA Româno-Canadian și programul Professional INDE MBA Româno-Francez. Aceste două programe sunt primele programe MBA înființate în România, debutând în 1991 și au cele mai numeroase comunități de absolvenți de pe plan național.

De asemenea, pentru a fi alături de mediul de afaceri din România Bucharest Business School își asumă rolul de partener și dezvoltă în cadrul școlii de afaceri programe personalizate pentru companii și, de asemenea, programe de scurtă durată pentru a ajuta managerii și profesioniștii să răspundă rapid și țintit provocărilor punctuale apărute.

Luiza Domnișoru,  absolventă a programului Professional INDE MBA Româno-Francez și Director de Comunicare și CSR al DIGI consideră că, pentru un manager sau pentru un profesionist dedicat meseriei sale, educația nu încetează niciodată. Astfel, cursurile unui program MBA pot fi una dintre cele mai eficiente căi de a-ți crește performanța și de a-ți diversifica atât competențele, cât și cunoștințele. Luiza mărturisește că întoarcerea la studiu și la experiența educațională în cadrul unui MBA este cu atât mai utilă în perioade de transformări rapide și radicale, cum este cea pe care o traversăm în prezent. Interacțiunile cu personalități diverse și profesioniști din domenii diferite pot conduce la noi modalități de a gestiona realitatea întreprinderilor în contextele critice, deschid perspectivele asupra proceselor și piețelor, stimulează creativitatea, inovația, flexibilitatea și capacitatea de a lua decizii sub presiune. Conform Luizei toate aceste oportunități își găsesc un cadru propice de manifestare în contextul programului Professional INDE MBA Româno-Francez.

Adriana Duțescu, profesor de Contabilitate Managerială în cadrul programului Executive MBA Româno-Canadian și, probabil, cea mai recognoscibilă figură a programului, consideră că în lumea actuală, aflată într-o permanenta schimbare, în care incertitudinea este singura certitudine, fiecare își dorește cu atât mai intens să evolueze, să își descopere abilitățile și punctele tari care sa îl poziționeze “pe val” sau, de ce nu, să îl ajute să creeze “valul”. Astfel, un program de EMBA, în general, și EMBA Româno-Canadian, în principal, te poate ajuta în acest sens, așa că te așteptăm alături de noi. Procesul de înscriere este încă deschis, informații detaliate sunt disponibile pe paginile web ale programelor, iar echipa BBS este de asemenea disponibilă să ofere detalii suplimentare celor interesați.