Euro explodează pe pieţele externe. Vezi din ce motiv

0

În şedinţa din 7 aprile BCE a decis să modifice pentru prima oară din mai 2009 dobânda cheie. De teama inflaţiei în creştere BCE a pus încă 0,25 pp peste minimumul istoric de 1%, iar preşedintele Jean-Claude Trichet declara atunci că nu este neapărat semnalul unei serii de creştere a dobânzilor, dar că instituţia pe care o conduce va face tot ce trebuie pentru a ţine inflaţia în frâu.

 

Potrivit estimărilor Eurostat, inflaţia anuală a fost de 2,8% în aprilie, în creştere faţă de martie când a fost de 2,7%.

 

Spre deosebire de Fed, BCE a arătat în ultima vreme că este dispusă să înăsprească politica monetară, pe fondul revenirii economice a ţărilor din zona euro.

 

BCE a înfipt bine steagul anti-inflaţei pe catarg, în timp ce Fed nici măcar nu e pe aproape să înceapă. Această apreciere a euro nu o să extindă prea mult dacă BCE nu este atât strictă în politica monetră cum aşteaptă pieţele”, spune Steven Barrow, strateg pe monede la Standard Bank în Londra, pentru Bloomberg.

 

Euro a crescut până la un maxim de 1,4936 dolari în şedinţa de miercuri, după ce în cea de marţi a închis la 1,4822.

 

O dobândă de referinţă a BCE mai mare va pune presiune suplimentară pe cei cu credite, pentru că există un efect imediat în dobânzile la care se împrumută între ele băncile europene.

 

În şedinţa de miercuri, toate dobânzile cu scadenţe de peste 2 luni au crescut pe piaţa interbancară a zonei euro. Euribor 3M, indicator important pentru cei cu credite, a ajuns la 1,415%, în creştere faţă de nivelul de 1,402% din şedinţa de marţi. Euribor 6M, altă referinţă majoră pentru debitorii din România a ajuns la 1,7%. În şedinţa din 7 aprilie, când BCE a majorat dobânda cheie, cele două referinţe erau la 1,28%, respectiv 1,585%, iar la începutul lui 2011 de 1%, respectiv 1,224%.