Euro şi bursele europene sunt în scădere

0

Şomajul din zona euro a crescut în martie şi aprilie la 11%, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, a anunţat vineri Eurostat.

 

Totodată, datele lunare privind evoluţia industriei manufacturiere chineze a indicat, pentru luna mai, o nouă deteriorare a perspectivelor de creştere, a şaptea consecutiv, marcând cea mai îndelungată perioadă de pesimism în industria Chinei după criza financiară mondială de acum trei ani.

 

Principalele acţiuni europene sunt în scădere, în medie cu 1,3%, afectate atât de datele dezamăgitoare privind industria chineză, cât şi de temerile legate de Grecia, Spania şi zona euro.

 

Totodată, rapoartele privind încrederea companiilor din zona euro în economie au indicat adâncirea impasului economic din Europa şi contracţia sectorului manufacturier pentru cea de-a 10-a lună consecutiv.

 

În Germania, încrederea mediului de afaceri în economie s-a deteriorat în mai peste estimările analiştilor, înregistrând cea mai proastă evoluţie din august 2011, când Spania şi Italia dădeau primele semne că ar putea fi „înghiţite” de criza din zona euro.

 

Moneda unică europeană s-a depreciat faţă de dolar pentru cea de-a patra şedinţă consecutiv şi se tranzacţiona la Londra în jurul nivelului de 1,232 dolari, în scădere cu 0,3%, potrivit Bloomberg.

 

În regiune, forintul este în scădere cu 0,7% faţă de euro şi afişează un declin de 1,1% în această săptămână. În luna mai, moneda maghiară s-a depreciat cu 4,7%, din cauza speculaţiilor privind noi întârzieri în negocierile dintre Budapesta şi Fondul Monetar Internaţional.

 

Indicele New Europe Blue Chip Index al bursei de la Viena este în coborâre cu aproape 1%.