Evaziune fiscală de 43 mil. lei, găsită în Bucureşti doar în martie

0

Domenii investigate de ANAF în martie au fost achiziţii intracomunitare, comerţul cu îmbrăcăminte, legume, fructe, carne, zahăr, produse sanitare, flori, materiale de construcţii.

În luna martie, valoarea bunurilor confiscate a fost de 21 milioane lei.

De asemenea, Secţia Bucureşti a Gărzii Financiare a emis decizii de măsuri asiguratorii pentru indisponibilizarea unor mărfuri menite să acopere prejudiciul cauzat de respectivii agenţi economici, în vederea recuperării debitelor la bugetul de stat pentru o valoare totală de 38 milioane lei.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este o instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. În cadrul ANAF se organizează şi funcţionează Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), direcţiile generale ale finanţelor publice (DGFP) judeţene, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).