Avocatul lui Frăţilă: A fost o regie a FBI

0

„Consider că se va crea un precedent foarte periculos. Este o situaţie neobişnuită ca un stat să accepte la un moment dat să îşi extrădeze un cetăţean, pentru a fi judecat într-o ţară în care va fi acuzat de o infracţiune politică”, a spus Victor Enescu.

 

Avocatul a adăugat că Aurel Frăţilă  şi-a probat nevinovăţia în faţa organelor judiciare din România într-o anchetă care a durat mai mult de cinci ani de zile şi care a fost condusă de către DIICOT, singura autoritate judiciară competentă să soluţioneze o astfel de cauză.

 

„S-a stabilit fără echivoc faptul că totul a fost o regie a FBI, care se afla la acel moment într-o acţiune de prindere a diverse persoane din diverse ţări, despre care avea bănuieli că ar putea să comploteze împotriva statului american şi l-au atras în această oeraţiune organizată de către ei mult anterior”, a declarat Enescu.

 

„Organele judiciare din România au stabilit clar nevinovăţia clientului meu şi consider că această cerere repetată a Statelor Unite reprezintă în realitate un abuz, de fapt este un inters al dânşilor, pe care şi-l urmăresc se pare şi la mult timp după ce s-a stabilit nevinovăţia unui alt cetăţean pe care probabil că îl vor în Statele Unite, nu pentru a se proceda la o judecare crectă, ci pentru a obţine probabil nişte informaţii”, a precizat avocatul.

 

Avocatul lui Aurel Frăţilă a declarat că are încrede în soluţia care va fi dată în 21 ianuarie de către instanţa supremă.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a primit, marţi, de la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul în care a decis extrădarea lui Aurel Fărţilă şi a dispus arestarea provizorie a acestuia în vederea predării lui către Statele Unite ale Americii.

 

Aurel Frăţilă (41 de ani) este acuzat că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane, care pot fi montate şi pe aparate civile, dar şi militare. Astfel, Aurel Frăţilă a intrat în atenţia autorităţilor judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, având în vedere afacerile derulate de român prin firmele sale.

Citeşte şi Culisele afacerilor românului cercetat de SUA pentru afaceri cu Iranul

 

În urma solicitării americane, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 11 ianuarie, cererea de extrădare a românului.