Pentru acest lucru, ar fi dispus, dacă ar fi în poziţia de decizie, să urce deficitul bugetar la 12%. Consideră că impozitul forfetar şi programul Prima casă sunt erori ale guvernului. Spune despre “George” Pogea că este un bun profesionist, dar şi un mare ghinionist. S-ar întoarce la Ministerul Finanţelor, dar numai după ce-şi pune afacerile personale pe drumul bun. Întrebat cu ce se ocupă în prezent, Vlădescu răspunde sec că încearcă să vândă "tehnică militară".
Aţi spus la începutul anului, înainte să fie măcar vorba de un acord cu FMI, că România are nevoie de un împrumut de 20 de miliarde de euro...
...şi a avut.
Mai are nevoie?
În primul rând trebuie să reuşim să-i luăm pe cei din acordul cu FMI. După asta, vom vedea de câţi bani mai e nevoie ca să ajungem la stabilitate. Dacă vin, aşa cum e făcut programul în acord, cred că anul acesta şi anul viitor nu vom avea nici o problemă legată de cursul leu-euro. Împrumutul din acordul cu FMI este suficient pentru a păstra cursul într-o marjă normală de variaţie.
Deci acest împrumut ne ajunge să trecem, într-un fel, peste criză?
Va fi totuşi o problemă, mare, la Ministerul Finanţelor. Pentru că veniturile bugetare vor continua să scadă, pentru că şi anul viitor vom avea o recesiune solidă. Pe de altă parte, bugetul României este unul care devine din ce în ce mai social, nu este un buget de dezvoltare. Cu sau fără criză, România avea nevoie de un buget de investiţii. Iar în condiţiile crizei e nevoie cu atât mai mult ca statul să investească pentru a compensa pierderea de locuri de muncă din sectorul privat. Prin programe de investiţii.
Cheltuielile de tip structural reprezintă două trimi din buget. Nu e spaţiu fiscal pentru investiţii, zic oamenii din Ministerul Finanţelor.
Cheltuieli de tip social, le-aş spune eu. Cred că este un buget social, nu unul de dezvoltare. S-a ajuns aici în urma a două evenimente. Amandouă din 2007, dar continuate în 2008 şi, din păcate, nestopate nici în 2009. Încetinite procesele, dar nu stopate. E vorba de ruperea masivă a echilibrului dintre creşterea salariului şi creşterea productivităţii muncii şi ruperea echilibrului pe cheltuielile sociale, în special pe fondul de pensii. În momentul în care echilibrele astea două s-au rupt bugetul a început să funcţioneze într-un mod nefiresc.
Acum, în condiţiile în care România are venituri bugetare oricum scăzute, comparativ cu alte ţări europene, ca raport în PIB, îţi trebuie bani ca să finanţezi cheltuielile materiale curente. Şi ele sunt din ce în ce mai limitate . Iar pentru investiţii rămâne puţin şi în cazul României foarte puţin.
Păi, ca procent în PIB pentru investiţii, cel puţin la nivel declarativ, am fi în rândul lumii
Da, dar un kilometru de autostradă costă la fel şi în Germania şi în România. Poate un 10-15% mai puţin la noi, datorită forţei de muncă mai ieftine. Însă un procent din PIB în România înseamnă un miliard şi ceva de euro, în Germania înseamnă 10 miliarde de euro. E o diferenţă, atunci când zici că aloci un procent din PIB pe infrastructură în România sau în Germania. Sau chiar în Polonia, unde un procent din PIB înseamnă vreo 6 miliarde de euro.
Aţi avea o soluţie la situaţia creată?
În economie dezechilibrele produc efecte care duc la corectarea lor. Dacă ai rupt echilibrul între salarii şi productivitate, n-ai de unde să alimentezi această eroare. O finanţezi, un an, doi, după care sistemul tinde să se corecteze. Corecţia e una singură, cea administrativă. Dacă nu îngheţi pensiile şi salariile pe o perioadă de timp, pentru că reducerea lor nu se poate – deciziile date de justiţie în ultimul timp arată clar că drepturile câştigate nu mai pot fi luate - cea mai bună soluţie este una naturală, inflaţia.
Dacă nu ajustezi administrativ, adică să spui: de mâine încolo cheltuiesc pe pensii şi salarii cu 2% din PIB mai puţin ca să mă duc de la opt virgulă ceva din PIB, unde suntem acuma, la 6,5% cât ar fi normal, o faci în doi ani din inflaţie. E acelaşi lucru. O face piaţa natural.
Bun, dar totuşi nu suntem într-o perioadă normală. Adică pieţele sunt îngheţate. E greu să joci pe inflaţie în acest moment în care colegii de Uniune se confruntă cu deflaţia?
În paralel cu acest proces natural ai nevoie totuşi să începi programe de dezvoltare. Ca să faci asta acum, trebuie să măreşti deficitul bugetar.
Şi începi prin a-ţi asuma un deficit pentru infrastructură. L-aş duce la 12% anul ăsta. El nu s-ar rostogoli şi anii următori, cum se întâmplă la cheltuielie cu salariile. Se creează doar în momentul în care am înfiinţat garanţia. Atât. Anii viitori beneficiez de veniturile pe care mi le aduc investiţiile făcute acum pentru repornirea pieţei.
Îmi amintesc de o poveste destul de recentă. În perioada '98-2000, situaţia era mult mai dramatică. Ca să vă faceţi o imagine, cifrele despre care discutam erau cu un zero mai mici. Atunci, la ministerul Finanţelor discutam de emisiuni de 100-300 de milioane de dolari, acuma discutăm fără emoţie de un miliard, două trei, în mod constant.
Soluţia găsită atunci a fost proiecte de dezvoltare cu garanţii guvernamentale. S-au dat bani şi pentru Sănătate şi pentru Apărare şi pentru ordine publică. S-au dat bani pentru şosele şi autostrăzi.
Sistemul care funcţionează acuma, la care eu m-am căznit să fie aşa, numai Ministerul Finanţelor să se împrumute pentru deficit, era soluţia naturală în condiţii normale. Acum nu mai suntem în condiţii normale şi trebuie să găsim soluţii mai puţin naturale.
Care ar fi avantajul sistemului de garanţii?
Avantajul unui sistem cu garanţii guvernamentale este că proiectul e finanţat integral din momentul zero. Acum, Finanţele se pot să decidă în fiecare an dacă dau pentru un anumit proiect de investiţii sau nu. În momentul în care ai emis o garanţie guvernamentală, chiar din acel moment, furnizorul de servicii sau produse îşi primeşte banii. Dacă s-a hotărât că se face bucata de autostradă Deva-Arad şi pe bucata respectivă se dă o garanţie guvernamentală atunci constructorul ştie că are proiectul integral finanţat. Poate astfel să lucreze în ritm bun şi să termine treaba la timp. Ceea ce la Bechtel nu se întâmplă. Pentru că nu-i acoperit de o garanţie guvernamentală şi atunci depinde de alocările anuale făcute de Ministerul Finanţelor. E foarte greu să-ţi faci o programare a lucrărilor, a achiziţiilor, în condiţiile în care nu ştii niciodată când şi câţi bani vei primi. Lucrul acesta se poate face atât pentru Ministerul Transporturilor cât şi pentru Sănătate, Educaţie, Apărare sau Interne – adică toţi cei care au nevoie mare de finanţare.
Dacă aţi fi acum în guvern, care ar fi prima chestiune pe care aţi face-o?
Foarte serios, ce aş face în momentul de faţă ar fi un program de construcţii de locuinţe, bazat pe garanţii guvernamentale.
Explicaţi puţin vă rog
România are nevoie de locuinţe. Piaţa construcţiilor a fost unul dintre motoarele importante ale boom-ului economic din ultimii ani. Pe piaţa imobiliară în momentul de faţă este totul înţepenit , cu foarte puţine şanse de repornire în următorii doi-trei ani, ceea ce face ca şi piaţa construcţiilor să fie blocată. Există un potenţial de muncitori, de echipamente care trebuie folosit. Reţineţi, autostrăzile consumă mulţi bani, dar oamenii angrenaţi în construcţia lor sunt puţini, pentru că sunt lucrări cu un mare grad de mecanizare.
Locul în care este mare nevoie de personal este în partea de construcţii civile. Unde ai nevoie de faianţari, zugravi, instalatori, sute de oameni pe fiecare şantier. Vă spun că România are nevoie de 300.000 de unităţi locative. Ce faci în cazul ăsta? Începi un program în care să spui: construim la preţul maxim de 500 de euro pe metrul pătrat case pentru Primării. Primăria din Bucureşti are nevoie de 30.000 de apartamente. Ea primeşte o garanţie guvernamentală şi dă bani la 10 constructori să facă fiecare 3.000 de apartamente. În momentul acela, ai o piaţă pe care o pui în funcţiune. Primul reyultat e că Primăria o să fie mai bogată cu 30.000 de apartamente. Pe care hotărăşte: le închiriază, le vinde la programul Prima Casă, le vinde pe cash. Poate să facă orice cu ele.
Imaginaţi-vă că în plin boom imobiliar se livrau cam 5.000 de apartamente pe an. Dacă acum construiesc 10.000 în 2010 şi tot atât în 2011, piaţa din Bucureşti va avea un suport foarte solid. Şi dacă în celelalte oraşe mari mai construiesc câte 2.000 de apartamente sau 3.000 am o susţinere în zona în care am angajaţi şi am consum de produse din care majoritatea sunt locale - cărămida e de-aici, betonul la fel, fier-betonul la fel – puţine lucruri se mai importă în construcţii. Doar high-endul de finisaje. Dar la construcţiile pe Primărie oricum nu te duci cu aşa ceva.
Există programul Prima casă...
