Potrivit celui mai recent studiu EY România, peste două treimi dintre companiile românești intervievate (69%) au declarat că nu sunt hotărâte să acceseze stimulentele fiscale.
Dacă aceste facilități ar fi adoptate, ar putea stimula activitatea economică și le-ar aduce avantaje competitive într-un context în care competitivitatea și eforturile de menținere pe piață sunt din ce în ce mai mari, companiile românești nu sunt încă foarte deschise în a accesa facilitățile fiscale prevăzute în legislație, comparativ cu firmele din Polonia sau Ungaria.
Aproape jumătate dintre companii (42%) au indicat că este necesar să prioritizeze obligațiile fiscale comparativ cu alte inițiative, în timp ce pentru 37% dintre respondenţi accesarea surselor de finanțare este ușoară, având lichidități care să acopere obligațiile datorate. Peste o cincime (21%) dintre participanții la sondaj au apreciat că acest demers este unul dificil, chiar „o mare provocare”.
Majoritatea companiilor participante la sondaj (64%) au declarat că sunt familiarizate cu beneficiile fiscale disponibile, ceea ce este îmbucurător. Cu toate acestea, peste o treime dintre companii (36%) au afirmat că nu sunt informate cu privire la aceste beneficii fiscale, ceea ce denotă faptul că există încă oportunităţi de a identifica avantaje ce pot reduce povara fiscală. Conform rezultatelor studiului, cele mai accesate beneficii au fost, în ordine: reducerea impozitului pe profit în baza OUG 153 pentru societățile capitalizate (indicat de 36% dintre respondenți), beneficiile salariale cu tratament fiscal preferențial (33%) și scutirea de impozit a profitului reinvestit (32%).




