Fabrică ilegală de alcool la PENITENCIAR! Deținuții se îmbătau, erau irascibili și agresivi

0
Hands of the prisoner in jail

Gardienii de la Penitenciarul Ploiești au de-a face cu deținuți aflați sub influența alcoolului, pe care și-l fabrică singuri, chiar în celule, scrie Observatorul PH.

Situația este cu atât mai gravă cu cât persoanele private de libertate ajung să fie agresive și irascibile, iar măsurile disciplinare împotriva acestora se iau greu, conform publicației

În ultima luna a luat amploare, în interiorul Penitenciarului fabricarea alcoolului prin fermentarea fructelor și apoi fierbere cu ajutorul unor improvizații (rezistențe și fierbătoare electrice) ulterior transformându-se în banala țuică.

În ultima lună s-au găsit la percheziții peste 120 kg de fructe fermentate, dar măsurile disciplinare în rândul deținuților întârzie sa apară din păcate. Angajații sunt expuși mult deoarece atunci când deținuții sunt în stare de ebrietate sunt în stare de orice” susțin surse citate de Observatorul Prahovean.

Contactați pentru un punct de vedere, reprezentații Penitenciarului Ploiești au confirmat că în celulele deținuților au fost găsite atât instalații improvizate de încălzire, cât și mai multe kilograme de fructe care urmau să fie folosite în vederea obținerii alcoolului.

În momentul de față au fost identificate și găsite astfel de instalații improvizate în care deținuții incearcă să pună la fermentat diverse fructe în vederea fabricării alcoolului.

Am intensificat activitățile de control în camerele de deținere pentru a depista și a preveni astfel de conduite. În momentul în care este depistat un astfel de dispozitiv, se cercetează fapta, iar apoi sunt identificați si deținuții implicați în producerea de alcool. După identificarea acestora, începe și cercetarea disciplinara, după parcurgerea etapelor legale.

Fiind vorba de o abatere gravă, în astfel de cazuri cercetarea disciplinară se poate finaliza cu schimbarea regimului de detenție, din „deschis” în „închis”, dar și cu interzicerea vizitelor, conform legii 254.

Astfel de controale sunt făcute atunci când sunt observate schimbări vizibile în comportamentul deținuților, dar și în urma testării cu aparatul etilotest. Dacă etilotestul confirmă prezența alcoolului în aerul expirat, sunt dispuse verificări suplimentare..

În data de 5 decembrie a fost dispus un control inopinat la o cameră de deținere și a fost găsită în mai mulți saci menajeri o cantitate de fructe, care a fost confiscate. Dosarul în acest caz nu a ajuns încă la comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului, deoarece parcurgerea etapelor necesită timp.

Conducerea Penitenciarului încearcă printr-un comunicat să minimizeze gravitatea situației:

În urma unor controale inopinate în camerele de deținere, au fost identificate tentative de producere și consum de alcool ale persoanelor private de libertate, prin fermentarea fructelor, ascunse într-un sac menajer de dimensiuni mici.

Incidentul nu a fost de natură să creeze vulnerabilități pentru siguranța locului de deținere,  produsele interzise fiind descoperite în timp util, confiscate și distruse conform legii.

Introducerea  în penitenciar, producerea, deținerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanțe toxice sunt interzise, în conformitate cu prevederile Legii 254/2013 și a Hotărării de Guvern 157/2016, acte normative care reglementează executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Încălcarea acestei interdicții de către persoanele custodiate reprezintă o abatere disciplinară gravă și se sancționează conform legislației sus-amintite. Față de persoanele private de libertate care se fac vinovate de încălcarea legislației, a fost dispusă începerea procedurii de cercetare disciplinară.

Conducerea unităţii întreprinde în mod constant demersuri pentru cunoaşterea stării de spirit și a preocupărilor persoanelor private de libertate, pentru eficientizarea acţiunilor în scopul de a preveni introducerea în unitate de bunuri și obiecte interzise ori nepermise.