Facebook, interesat să cumpere Whatsapp

0

Tranzacţia ar permite Facebook să intre puternic şi pe piaţa telefoniei mobile, domeniu aflat de ceva timp în vizorul lui Mark Zuckerberg. Reţeaua de socializare ar merge astfel spre al doilea miliard de vizitatori şi ar intra mai puternic pe pieţele emergente.

 

Aplicaţia Whatsapp are utilizatori în peste 100 de ţări şi acoperă mai mult de 750 de reţele de telefonie mobilă, pe platformele iOS, Android, BlackBerry, Nokia S40, Symbian şi Windows Phone.

 

Spre deosebire de Facebook, care este în cea mai mare proporţie gratuit, aplicaţia Whatsapp este plătită. Achiziţionarea ei ar permite Facebook să îşi dezvolte segmentul cu plată destinat utilizatorilor.

 

Whatsapp costă 0.99$ pe Apple Store, iar pe magazinul Google pentru Android este gratuită în primul an, după care costă tot 0.99$.

 

Ceea ce ar sta, probabil, în calea realizării tranzacţiei ar fi faptul că fondatorii Whatsapp sunt împotriva vânzării unui startup de îndată ce are succes. Ar fi şi o problemă de etică: fondatorii aplicaţiei sunt împotriva agresiunii publicităţii, „o insultă la adresa inteligenţei”.

 

Deşi a contactat responsabilii celor două companii pentru o evetuală confirmare a efectuării tranzacţiei. site-ul techcrunch.com nu a primit niciun răspuns.