Fetele și fostele soții ale lui DINU PATRICIU, bune de plată către stat

0

Fetele fostului patron al companiei Rompetrol, Dinu Patriciu, Ana și Maria Patriciu, și fostele neveste ale acestuia, Dana Rodica și Sabina, trebuie să achite către stat prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari și dobânda din 2001 de peste 83 de milioane de dolari, în solidar cu compania Rompetrol, a decis Curtea de Apel București, potrivit g4media.ro. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fetele și fostele neveste ale lui Patriciu trebuie să achite prejudiciul de peste 140 de milioane de dolari

Încă din mai 2018, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză Statului, prin Ministerul de Finanțe, și le-a obligat pe moștenitoarele lui Dinu Patriciu – una dintre fostele soții, Dana Rodica Patriciu, și pe cele două fete, Ana și Maria Patriciu – la plata prejudiciului din dosarul Rompetrol I, în solidar cu Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA).

După ce la Curtea de Apel Bucureşti însă, în iunie 2019, magistraţii au decis rejudecarea cazului, în proces a fost adăugată și o altă fostă soție a lui Dinu Patriciu, Sabina, mama celor două fete.

Fostul patron al Rompetrol, magnatul Dinu Patriciu, a murit în august 2014, cu doar două luni înainte de sentința definitivă de condamnare din dosarul Rompetrol I, din 7 octombrie 2014. Ancheta și procesul au durat 10 ani. Prin urmare, Patriciu nu a mai apucat să fie condamnat.

Rompetrol a plătit jumătate din prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari din dosarul lui Dinu Patriciu, dar mai are de achitat dobânzi și penalități de peste 83 de milioane de dolari.

Compania kazahă de stat KazMunaiGaz International, care deține fosta Rompetrol SA (actuala Oilfield Exploration Business Solutions), a achitat peste 29 de milioane de dolari din prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari la care a fost obligată în dosarul fostului proprietar Dinu Patriciu.

În acest an, Rompetrol a achitat peste 6,5 milioane de dolari, potrivit comunicărilor primite de CIM.

În octombrie 2014, judecătorii au decis că Rompetrol trebuie să restituie statului peste 58 de milioane de dolari, reprezentând o parte din creanţa Libia recuperată de fostul proprietar Dinu Patriciu de la fostul dictator Muammar Gaddafi, la care se adaugă dobânzi și penalități.

Dosarele Rompetrol

În dosarul Rompetrol I a fost condamnat și jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, prieten cu Dinu Patricu. El a primit 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru manipularea Bursei de capital în momentul listării Rompetrol la Bursa de valori București. Stănescu a executat un an de detenţie şi a fost liberat condiţionat pentru bună purtare.

Dosarul Rompetrol I nu este singurul dosar legat de compania Rompetrol a lui Dinu Patriciu și de rafinăria operată de aceasta, Petromidia.

A mai fost dosarul Rompetrol II privind datoriile istorice ale companiei de peste 660 de milioane de dolari și memorandumul de înțelegere cu Rompetrol încheiat de Guvernul Năstase, în 2003. Cazul a fost clasat în decembrie 2019, însă procurorii au precizat că statul român are posibilitatea să-și recupereze datoria istorică de 660 de milioane de dolari în instanța civilă. Anul trecut, în vară, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia de clasare.