Fidel Castro reapare în presă, după patru luni de absenţă

0

În vârstă de 86 de ani, Castro, care s-a retras de la putere din motive de sănătate în iulie 2006, subliniază în mesajul său că absolvenţii în ştiinţe medicale ai Institutului Victoria de Giron au adus cubanezilor „cele mai înalte standarde de prevenire şi sănătate” şi realizează „misiuni onorabile în colţurile cele mai îndepărtate ale lumii în condiţii dificile”.

 

„În majoritatea ţărilor, Cuba oferă servicii gratuite”, a adăugat fostul preşedinte cubanez, menţionând că această practică a adus „un adevărat prestigiu” ţării.

 

Mesajul a fost publicat la cinci zile după ce Alex Castro, un fiu al lui Fidel Castro, a dat asigurări că tatăl său se bucură de „o stare de sănătate bună” şi desfăşoară activităţi cotidiene, în pofida zvonurilor din presă.

 

De şase ani, de când s-a retras de la putere, preluată de fratele său Raul Castro, Fidel a scris aproximativ 400 de articole de presă, sub titlul „Reflecţii”, a publicat biografii şi cărţi despre lupta de la Sierra Maestra şi a primit personalităţi la reşedinţa sa.

 

Cu toate acestea, nu a mai publicat nicio nouă „Reflecţie” începând de la 19 iunie, iar ultimele imagini în care apare datează de la întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea, la Havana, pe 28 martie, şi cu şefa studenţilor chilieni Camila Vallejo, la 5 aprilie.