Terry Gilliam, fostul membru al celebrului grup Monty Python, s-a jucat cu răbdarea fanilor timp de nouă ani de zile până a venit cu o nouă poveste, un nou delir, o nouă fantezie, după un intermezzo nereușit cu ”The Zero Theorem”. Oamenii l-au așteptat să fabuleze din nou pe modelul Doctorului Parnassus, Tideland, Frații Grimm sau baronului Munchaussen. Și au primit ”o moarte” fizică a unui pantofar dar nu și a eroului din titlu. Acela nu va muri niciodată!

Moartea lui Don Quijote e o comedie simpatică, puțin firavă în prima ei jumătate. Intrarea în rol a fanteziilor unui bătrân nebun, adus la viață de un Sancho Panza prezent doar în capul său, îl pune pe Gilliam în postura pe care o stăpânește cel mai bine: să dezvolte o fantezie suculentă. Motto-ul este ”e timpul pentru o nouă aventură”. E o aventură închipuită, în cazul pantofarului, jucat admirabil de Jonathan Pryce, și una reală, a regizorului Toby, ilustrat de Adam Driver. Cei doi trec prin tot felul de întâmplări mai mult sau mai puțin periculoase iar acțiunea este în marea ei parte acaparată de personajul complet bulversat al lui Driver. Gilliam a păstrat personalitățile total diferite așa cum le-a întruchipat Cervantes și a mers până la capăt cu transformarea lor. Don Quijote scapă de nebunie și revine la starea sa inițială în timp ce ”reîncarnatul” Sancho Panza se afundă în fantezie. Undeva la sfârșit are loc un accident, de care se leagă titlul filmului, dar finalul finalului ne arată că avem un soi de clickbait pentru că Don Quijote, fie el pantofar, fie regizor ratat, este pregătit tot timpul pentru noi aventuri. Adică nu moare.

Filmul este presărat cu tot felul de aluzii la vremurile de azi. La un moment dat este invocată Uniunea Europeană într-o scenă care-l arăta pe regizorul Toby contrariat de tot ce se întâmpla în jurul său. Trump este luat la mișto într-o alta. Rușii apar adesea, fie la propriu, cu toate clișeele legate de ei, fie simbolic, printr-o sticlă de votcă ce purta numele de Mîșkin, adică exact personajul din Idiotul lui Dostoievski despre care se spune că se apropie de Don Quijote.

Gilliam a început să lucreze la Don Quijote-le lui în 1989 dar nu a reușit să obțină finanțare decât în 1998. Jean Rochefort a fost distribuit în rolul pantofarului, iar Johnny Depp în cel al regizorului. Din păcate Rochefort s-a îmbolnăvit iar Depp s-a luat cu alte proiecte. În 2003, Gilliam a încercat să reia proiectul și s-a gândit să îi plaseze fie pe Robert Duvall, fie pe Michael Palin, colegul său de la Monty Phyton, sau pe John Hurt în rolul lui Don Quijote. Pentru Sancho Panza s-a gândit la același Depp, dar și la Ewan McGregor și Jack O’Connell. Lipsa de bani a dus iar o suspendarea producției. Totul s-a reluat în 2017, atunci când au venit banii, dar într-o formulă total schimbată, cu Pryce și Driver în rolurile principale.