În prima jumătate a anului, recuperarea activelor a fost de doar 6 milioane de lei noi. Cifrele au fost oferite de preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, Arin Stănescu
"Sunt circa 31 mii de dosare aflate pe rolul instanţelor din România masa credală este de 18 miliarde lei noi adică 2,5 miliarde euro. Din cele 31.000 de dosare, 14.500 sunt deschise anul acesta restul în anii anteriori. Recuperările în perioada asta, pe jumătate de an, până la 30 iunie, au mers foarte greu, nu se pot valorifca. Activele valorifcare a fost de 6 milioane lei noi. Cauza este criza. Nimeni nu pune bani în România, nimeni nu mai cumpără nici la preţuri avantajoase" a declarat Stănescu.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel