Firea aduce HAOSUL imobiliar: Documentul care stă la baza aprobării construcţiilor expiră fără şanse de actualizare

0

Legea urbanismului arată că planurile urbanistice generale elaborate şi aprobate până în anul 2003 pot fi prelungite până cel tarziu în 30 decembrie.

 

PUG-ul Bucureştiului a fost realizat în anul 2000. Ordinul Arhitecţilor Bucureşti arată că, în ciuda garanţiilor date de Primăria Generală pentru finalizarea noului PUG, acesta se află tot în prima etapă de elaborare din cele patru, timp în care nu a avut loc nicio consultare publică.

 

„Lipsa de transparenţă a Primăriei Generale denotă o lipsă de respect pentru locuitori, beneficiarii acestui PUG, cumulând 20 de ani de haos imobiliar“, spun arhitecţii.

 

Ei mai spun că decalajul şi întârzierea planificării generează o dezvoltare urbană inflexibilă, cu viziune pe termen scurt şi vulnerabilă la presiunile imobiliare private, fără o analiză a impactul intervenţiilor asupra oraşului pe termen lung şi o monitorizare a efectelor.

 

mai multe, pe capital.ro