Firma Termoficare Prahova, somată să reia furnizarea apei calde în municipiul Ploieşti în termen de 24 de ore

„În vederea soluţionării cu celeritate a problemei privind reluarea livrării serviciului de apă caldă la nivelul Municipiului Ploieşti, vă informăm că am transmis către operatorul Termoficare Prahova S.A. cererea de repornire a unităţii de producţie agent termic CAF (cazan de apă fierbinte) 2. Continuitatea asigurării acestui serviciu trebuie asigurată atât în bază legală, cât şi contractuală”, informează, joi, directorul ADI Termo Prahova, Horia Tiseanu.

 

În adresa făcută publică, firmei Termoficare Prahova i se cere să aducă la starea iniţială unităţile de producţie a agentului termic dacă a operat modificări asupra acestora şi să repună în funcţiuni cazanul cu apă fierbinte care asigură alimentarea municipiului Ploieşti. 

 

„Aceste operaţiuni trebuiesc executate în regim de urgenţă, în maxim 24 de ore”, se arată în adresa trimisă de ADI Termo Prahova firmei care a reuşit să câştige contractul de termoficare pentru municipiul Ploieşti la doar câteva luni de la înfiinţare. 

 

Pe de altă parte, surse din Consiliul Judeţean Prahova au declarat pentru News.ro că Tiseanu, fost primar al municipiului Câmpina, a fost schimbat din funcţia de director al ADI Termo Prahova. Sursele citate nu au precizat dacă Horia Tiseanu a fost demis sau şi-a depus demisia, menţionând că oricare ar fi modalitatea de încheiere a contractului lui Tiseanu la conducerea ADI Termo Prahova, acesta se încheie după ce conducerea Consiliului Judeţean Prahova i-a cerut lui Tiseanu să renunţe la funcţie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed