Firmele de apartament vor plăti, în anumite condiţii, impozit ca pentru locuinţă

0

Proiectul de hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 a fost lansat în dezbatere publică în februarie pe site-ul Ministerului Finaţelor Publice (MFP) şi a fost aprobat vineri de Executiv.

Astfel, documentul citat, care conţine mai multe noutăţi semnificative referitoare la taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe venit, accize şi alte taxe speciale şi impozite şi taxe locale, va intra în vigoare în momentul în care va fi publicat în Monitorul Oficial.

În cazul celui din urmă domeniu amintit, respectiv cel al impozitelor locale, modificările iniţiate de Ministerul Finanţelor şi adoptate de Guvern vizează, printre altele, prevederile referitoare la depunerea declarațiilor de impunere, pentru stabilirea impozitului pe clădiri, de către persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinație mixtă (folosite atât ca locuinţă, cât şi ca sediu social), în care suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi delimitate.

Concret, în această situaţie, proprietarii persoane fizice vor plăti un impozit rezidenţial (ca pentru locuinţă), şi nu unul majorat, chiar dacă desfăşoară activitate economică la sediu, dar cu condiţia să nu îşi deducă cheltuielile cu utilităţile.

„În aplicarea prevederilor art. 459 alin. (3) din Codul fiscal, pentru calcularea impozitului pe clădirile cu destinație mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, unde este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfășoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art. 457 (ca pentru clădiri rezidenţiale – n. red.)”, scrie în proiectul de act normativ aprobat recent de Guvern şi a cărui publicare în Monitorul Oficial este aşteptată să se întâmple cât mai curând, astfel încât contribuabilii în cauză să aibă timp să se conformeze până la finalul lunii, atunci când este prevăzut termenul-limită pentru achitarea primei rate din impozitul pe clădiri.

Proiectul de hotărâre adoptat vineri de Guvern clarifică şi ce se înţelege prin cheltuieli cu utilităţile. Astfel, acestea sunt cheltuieli comune aferente imobilului, energia electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare.

 

mai multe, pe avocatnet.ro