Fiscul vinde terenurile şi clădirile lui Costel Căşuneanu

Costel Cășuneanu deține o companie care se ocupă de construcții, exploatarea lemnului si transport. Omul de afaceri e unul dintre aşa-numiţii „regi ai asfaltului”, datorită numeroaselor contracte încheiate cu statul, pentru reabilitarea unor drumuri.

 

Firma PA & CO Internațional avea în 2015 o cifră de afaceri de 25 de milioane de lei şi pierderi de 13,6 milioane de lei. Datoriile se ridicau la 119 milioane de lei. Compania avea restanţe şi la stat – 5 milioane de lei, la sfârşitul anului trecut.

 

Ca să recupereze suma, Fiscul a scos la vânzare opt terenuri, cu tot cu imobile şi alte construcţii, deţinute de Costel Căşuneanu, în judeţul Bacău. În total, e vorba de peste 13 hectare.

 

În 2013, Costel Căşuneanu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru cumpărare de influență, într-un dosar în care au mai fost implicați fostul senator PSD Cătălin Voicu și fostul judecător Florin Costiniu. Echipa Digi24 a încercat să ia legătura cu omul de afaceri, însă acesta a fost de negăsit.

 

La sfârşitul anului trecut, Fiscul avea de recuperat datorii în valoare de peste 86 de miliarde de lei, de la 46 de mii de firme şi persoane fizice. 90 la sută din restanţe, adică aproape 84 de miliarde de lei aparţin firmelor, în timp ce restul – în jur de două miliarde de lei sunt datorii acumulate de persoane fizice.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed