Fiul lui Gino Iorgulescu a fost trimis în judecată, în lipsă, pentru omor și conducere sub influența alcoolului și cocainei

Mario Iorgulescu (25 ani) se află în Italia, unde a plecat pentru a fi tratat în urma accidentului. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus trimiterea în judecată a fiului  preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Mario Iorgulescu, pentru săvârșirea acțiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și drogurilor. Procurorii  au decis, tototdată, punerea sub sechestru unor bunuri și bani până la concurența sumei de un milion de euro.

„Inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin DBS cu o viteză ce depăşea cu mult limita legală de 60 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum.”Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent faţă de urmările acţiunilor sale, pe care le-a prevăzut şi acceptat, punând în pericol participanţii la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului şi astfel ucigând-o pe victimă cu intenţie indirectă”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.

În același comunicat se precizează că o parte din actele de urmărire penală au fost efectuate pe teritoriul Italiei (țară unde se află Mario Iorgulescu pentru îngrijiri medicale)de către autorităţile judiciare italiene, în baza unor ordine europene de anchetă emise de autorităţile române.

Procurorii menţionează că, pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emi un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul Bucureşti a emis un alt mandat european de arestare transmis la data de 19 mai 2020 autorităţilor judiciare competente din Italia, în vederea arestării şi predării inculpatului către autorităţile judiciare române.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed