În caz că v‑aţi plictisit să mergeţi pe la restaurantele din Bucureşti, iar cele din străinătate nu‑s chiar la îndemână, din luna mai aveţi ocazia de a încerca ceva absolut nou. Un prânz, o cină, un eveniment privat ori public la aproape 50 de metri de sol. Totul este să aveţi absolută încredere în macaraua de 130 de tone care susţine masa specială de 22 de persoane cu care vă veţi ridica în aer (încărcată la maxim, masa nu depăşeşte 6–7 tone… cam cât un elefant). Pentru unii, sună nebuneşte, dar este cât se poate de legal şi de sigur. Din 2007, de când belgianul David Ghysels a lansat conceptul în Belgia, nicăieri în cele peste treizeci de ţări în care funcţionează nu a avut loc vreun incident. Mai mult, pentru a fi cât mai convingător, la început Ghysels îşi lăsa unul dintre copii să urce alături de ceilalţi invitaţi.
În România, ideea „restaurantului aerian“ a fost adusă de Sky Touring&Events, firmă controlată de omul de afaceri Ovidiu Barbier. „Plecam într‑o minivacanţă la Bruxelles, iar într‑o revistă din avion am văzut prezentat un eveniment «Dinner in the Sky». Mi‑a plăcut mult ideea şi l‑am contactat la scurt timp pe David (Ghysels – n.r.)“, povesteşte Barbier, în primul său interviu acordat presei scrise locale despre cea mai nouă afacere a sa.
De precizat că Barbier nu este la prima afacere.
De 14 ani, conduce o firmă de proiectare de infrastructură rutieră (drumuri şi poduri), Maxidesign. În 2010, timp de şapte luni, a fost şi director coordonator pentru centuri ocolitoare în cadrul mandatului Berceanu, fapt care a iscat ceva controverse în presa generalistă a momentului.
MODELUL DE BUSINESS. Barbier nu ascunde că este a treia generaţie de drumari. „Bunicii mei au lucrat în drumuri, părinţii mei, la fel. Eu am deja o experienţă de 14 ani în proiectare“, spunea acesta într‑o declaraţie din martie 2010 pentru „Evenimentul zilei“.
Acum gestionează paralel o afacere de infrastructură şi una… în aer. Pentru cea de‑a doua, a avut nevoie de mai bine de un an pentru a obţine toate autorizaţiile necesare pentru a putea ridica legal la înălţimea unui bloc de 15 etaje o masă de câteva tone, cu 22 de oameni „la bord“. „În lege se spune clar că, pe teritoriul României, nu este permis ca o macara să ridice oameni. Asta ne‑a complicat foarte mult începutul afacerii“, detaliază Barbier.
Însă, după o investiţie de aproape 200.000 de euro (30% bani proprii, restul leasing operaţional) şi un teanc de autorizaţii, fiind un business de securitate în primul rând, în primăvara acestui an, România a devenit a 32-a ţară în care acest concept de a servi masa funcţionează. Peste tot în lume, acoperirea mediatică a neobişnuitului business a fost pe măsură, revista americană „Forbes“ cotând „Dinner in The Sky“ chiar între cele mai „unusual“ zece restaurante din lume, alături de Fat Duck (Anglia), cotat cu trei stele Michelin, sau Ninja (New York), unde chelnerii fac numere de magie în timp ce le servesc clienţilor sushi.
În România, „Dinner in the Sky“ este abia la început. Ca orice business exclusivist, între firma belgiană, controlată de Ghysels, şi Barbier există un contract de exclusivitate pentru ţara noastră, care se va prelungi din doi în doi ani, „dacă totul merge bine“, spune zâmbind antreprenorul român. Este exclusivist nu doar prin prisma tarifului – pentru opt ore, cu pauze de 15 minute la sol, costul este de 16.700 de euro plus TVA –, ci şi a modului de plată, acelaşi în toată Europa. În avans, trebuie achitat 30% din acest cost, iar restul, cu o săptămână înainte de eveniment. „Ghysels ne‑a zis să păstrăm sistemul acesta pentru că este un brand exclusivist. Se selectează astfel din start clientela“, explică Barbier, adăugând că, în general, în România, este evitat acest gen de plată. De spus că suma include toate serviciile la masă, chiar şi programul artistic, sonorizare etc., mai puţin partea de catering, unde fiecare client vine cu propria opţiune. „În Germania, de exemplu, costă cam 10.000 de euro, dar suma nu include promovarea, cateringul sau alte servicii. Dacă le aduni, se ajunge la 20.000 de euro“, explică Barbier diferenţa de preţ dintre România şi alte ţări unde afacerea funcţionează deja. În Las Vegas, de exemplu, poate ajunge şi la 35.000 de dolari, în funcţie de locaţie, meniu, entertainment etc.
Citeste mai mult despre businessul lui Ovidiu Barbier in MONEY EXPRESS






