“Am discutat cu reprezentanţii BNR nu atât despre restricţionare, cât despre reflectarea riscului în creditare. Ne temem de creşterea euroizării, care ar putea fi riscantă. Nu este o situaţie de urgenţă, dar BNR trebuie să fie cu ochii pe acesta”, a spus Jeffrey Franks.
El a declarat că nivelul creditelor neperformante este ridicat faţă de unul normal şi se concentrează în sectorul bancar.
“Este o situaţie normală pe timp de criză, când creditele neperformante cresc. Dar când se va relua creşterea economică ne aşteptăm ca acestea să scadă. Creditele neperformante au mai crescut, dar cu o rată de creştere mai mică. Eu cred că vom atinge punctul culminant în următoarele luni şi apoi vom avea o descreştere, în ultima parte a anului”, a spus Franks.
În ceea ce priveşte dobânda de politică monetară, şeful misiunii FMI pentru România a declarat că cel mai probabil BNR va menţine dobânda cheie în perioada următoare.
“Credem că BNR va menţine dobânda cheie sau dacă va face o mişcare, cel mai probabil aceasta va fi în sus, decât în jos. Eu nu cred că ei trebuie să facă o mişcare imediat. Este bine să vedem cum va evolua inflaţia în iulie şi august pentru că am avut un trend ascendent care a fost îngrijorător, iar acum se reduce rapid şi nu este clar dacă este nevoie de o schimbare a dobânzii de politică monetară acum. Să aşteptăm o lună sau două şi apoi să vedem”, a spus Jeffrey Franks.












