Pe de altă parte, grupurile de lobby din industria bancară s-au arătat îngrijorate că noile taxe ar putea afecta competitivitatea.
„Vrem ca propunerile să fie aprobate cât mai curând posibil. Cred că sunt toate şansele să se ajungă la un acord. Acesta ar putea să nu aibă chiar aceeaşi formă ca propunerile FMI”, a spus Darling la postul de televiziune BBC.
Miniştrii Finanţelor şi şefii băncilor centrale din statele G20 se vor întâlni joi şi vineri la Washington, cu ocazia reuniunilor FMI/Banca Mondială, unde vor pregăti summit-ului G20 din 26-27 iunie de la Toronto.
Totuşi, o înţelegere este puţin probabilă în această săptămână, mai ales ţinând cont că sosirea delegaţiilor europene în SUA este incertă din cauza restricţiilor de zbor cauzate de norul de cenuşă vulcanică de deasupra Europei.
Propusă iniţial de premierul britanic Gordon Brown, taxa globală asupra băncilor a câştigat tot mai mult sprijin în Europa şi Statele Unite, unde politicienii încearcă să tempereze nemulţumirea opiniei publice privind profiturile uriaşe şi salariile disproporţionate din sistemul bancar, dar şi să recupereze miile de miliarde de dolari cheltuite de guvernele din întreaga lume pentru salvarea instituţiilor financiare de la colaps.
FMI a precizat că raportul este interimar, iar versiunea finală va fi prezentată liderilor G20 în luna iunie.
Fondul estimează că statele G20 au cheltuit 2,7% din PIB pe măsuri de combatere a crizei financiare, însă costul a fost mult mai ridicat în Statele Unite, unde au şi început turbulenţele.
Astfel, raportul propune o „contribuţie de stabilitate financiară” plătită de bănci, care ar fi folosită pentru acoperirea costurilor generate de orice viitor „bailout” în sistemul financiar.
Iniţial cu caracter permanent, taxa ar fi revizuită periodic.
Veniturile colectate prin această taxă ar intra într-un fond care ar putea ajunge la o valoare echivalentă cu 2-4% din PIB-ul unui stat. În cazul Statelor Unite, 2% din PIB reprezintă circa 300 miliarde de dolari, iar în România aproximativ două miliarde de euro.
FMI nu exclude însă posiblitatea înglobării acestei taxe la veniturile bugetare.
Toate instituţiile financiare vor plăti în primă fază aceeaşi taxă, însă impozitul ar putea fi reevaluat mai târziu pentru a face diferenţierea între companiile cu grad mai ridicat de risc şi cele mai echilibrate.
Cea de-a doua taxă propusă de FMI are rolul de a aduna venituri suplimentare şi este fundamentată pe recunoaşterea faptului că băncile beneficiază de apartenenţa la o societate.
Taxa pe activităţi financiare – financial activities tax (FAT), aşa-numita taxă fat cat – ar fi calculată în funcţie de suma profiturilor şi salariilor de la instituţiile financiare şi s-ar vărsa, potrivit propunerilor FMI, la bugetul de stat.