Fondul de 440 mld. euro al UE destinat stabilizării financiare a zonei euro a devenit operaţional

0

Întrucât pieţele financiare îşi revin după criza datoriilor suverane, şi chiar şi Grecia primeşte aprecieri pozitive din partea UE şi Fondului Monetar Internaţional (FMI), există speranţe că programul de sute de miliarde de euro nu va fi folosit.

Programul, numit Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară, a fost convenit de liderii europeni în iunie şi prevede participarea tuturor celor 27 de state membre.

Acesta a devenit operaţional miercuri, după ce Italia şi-a confirmat angajamentul de a participa prin acordarea de garanţii în caz de necesitate.

„Sunt mulţumit că statele zonei euro au făcut şi ultimii paşi necesari pentru a înfiinţa Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară. Acesta este complet operaţională acum şi poate, dacă devine necesar, să emită obligaţiuni prin intermediul autorităţilor financiare din Germania”, a afirmat directorul general al fondului, Klaus Regling.

Fondul nu a primit încă rating din partea agenţiilor de evaluare financiară, esenţial pentru a determina costul la care se va împrumuta dacă va fi necesar. Analiştii se aşteaptă la un rating „AAA”, la fel ca cel al Comisiei Europene.

Liderii europeni şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au anunţat în iunie că vor sprijini cu până la 750 de miliarde de euro statele europene cu dificultăţi financiare. Astfel, din contribuţia UE de 500 de miliarde de euro, 440 de miliarde de euro sunt destinate ţărilor din zona euro, 60 de miliarde de euro statelor comunitare din afara uniunii monetare, în timp ce FMI va contribui cu 250 de miliarde de euro.