Fostul director al Muzeului Brukenthal și cel mai nou cetățean de onoare al Sibiului a plagiat 

0

La cinci ani de la prima sesizare, Comisia națională de etică din cadrul Ministerului Cercetării a stabilit că profesorul Sabin Luca (foto), fost director al Muzeului Național Brukenthal, a plagiat într-o carte publicată în 2006, anunță Turnul Sfatului.

Comisia de etică a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu nu s-a pronunțat pe această speță deoarece nu s-au găsit trei persoane care să o constituie. Luna trecută, Consiliul local Sibiu a aprobat în unanimitate acordarea titlului de cetățean de onoare lui Sabin Luca.

Consiliul național de etică din cadrul Ministerului Cercetării, Inovației și Digitalizării s-a pronunțat asupra sesizării de plagiat redactată pe numele lui Sabin Luca în data de 17 noiembrie 2022.

Pe de altă parte, după un an și o lună de la înregistrarea sesizării, președintele Comisiei de etică a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a răspuns petiționarilor că ”nu s-a putut întruni o comisie de specialitate în domeniul Arheologie, care să întocmească un raport în acest sens”.

După ce a solicitat o prelungire a termenului de formulare a unui punct de vedere, Sabin Luca a transmis comisiei naționale că acea carte a fost, mai degrabă, un suport de curs pe care l-a redactat ca urmare a unei finanțări atrasă de la Organizația sașilor din Heidelberg.

Puteți citi întregul articol în Turnul Sfatului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.