Acasă Actualitate Fostul vicepreşedinte ANAF, achitat DEFINITIV într-un dosar de corupţie

Fostul vicepreşedinte ANAF, achitat DEFINITIV într-un dosar de corupţie

0

Curtea de Apel Ploieşti, a decis, joi, 25 ianuarie, să-l achite printr-o decizie definitivă pe fostul vicepreşedinte ANAF într-un dosar în care fusese deferit justiţiei de procurorii DNA din Ploieşti sub acuzaţiile de trafic de inlfluenţă.

 

Tribunalul Prahova l-a achitat pe Nicolae, în august 2017, pe motiv că fapta nu există. În schimb, în sentinţa Curţii de Apel Ploieşti, fostul vicepreşedinte ANAF a dost achitat pe motiv că la dosar nu există suficient de multe probe care să dovedească vinovăţia.

 

 

Fostul vicepreşedinte ANAF a fost acuzat că “în calitate de consilier superior în ANAF—Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală, în iulie 2010, a pretins şi primit de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul instituţiei pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii formulate de firma omului de afaceri împotriva unei decizii de impunere. (…)Ulterior, decizia de impunere a fost desfiinţată parţial de ANAF—Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul diminuării obligaţiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei”, conform unui comunicat DNA.

 

Romeo-Florin Nicolae a fost deferit jusitiţiei de către procurorii DNA din Ploieşti în noiembrie 2015, la Tribunalul Prahova. În faza de urmărire penală, Nicolae şi-a dat demisia din funcţia pe care o  deţinea la ANAF, decizie impusă de măsura controlului judiciar.