Franks: Nicio bancă străină nu şi-a exprimat intenţia de a reduce expunerea pe România

0

„Un număr de bănci vor creşte expunerea pe România, astfel încât prin reducerea angajamentelor de la 100% la 95% (din nivelul atins la finele lunii martie 2009 -n.r.) nu ne aşteptăm neapărat ca băncile să-şi modifice expunerea. Le oferim o întoarcere la normalitate, care le permite flexibilitate şi alocarea resurselor de care dispun”, a spus Franks, după o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Întrebat câte bănci îşi vor reduce expunerea după decizia de la Bruxelles, Franks a spus că Fondul nu a primit nicio astfel de înştiinţare de la grupurile prezente pe piaţa românească.

Reprezentanţii Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional au avut, săptămâna trecută, la Bruxelles o întrevedere cu băncile-mamă ale principalelor nouă instituţii de credit cu capital străin având subsidiare în România, la care au participat şi reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, Ministerului Finanţelor Publice din România, Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Băncii Europene de Investiţii, grupului Băncii Mondiale, Băncii Centrale Europene.

Grupurile care au participat la întâlnire sunt Erste Bank, Raiffeisen, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit, Société Générale, Alpha Bank, Volksbank International şi Piraeus Bank.

Participanţii la întâlnire au fost de acord că întărirea poziţiei externe a României, în contextul stabilizării economiei mondiale, permite un grad de flexibilizare a angajamentelor privind expunerea băncilor de până la 95% din nivelul atins la finele lunii martie 2009.