Franţa angajează romi

0

Opt ţări din Uniunea Europeană, printre care şi Franţa, aplică pentru România şi Bulgaria o serie de măsuri tranzitorii care blochează accesul cetăţenilor lor pe piaţa forţei de muncă. Iar pentru romi e şi mai complicat. Un angajator trebuie să plătească o taxă de 713 euro dacă vrea să angajeze un rom bulgar sau român. Lista meseriilor la care are acces această minoritate etnică în Franţa se limitează la 150, arată The Money Channel.

 

Cetăţenii români şi bulgari au nevoie de carte verde pentru a munci şi în Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda şi Marea Britanie. Dar Parisul a început să ia în calcul şi utilizarea forţei de muncă din rândul romilor care emigrează ilegal în Franţa. Sunt vizaţi în special cei din Bulgaria şi din România, cei mai numeroşi şi care le dau multe bătăi de cap autorităţilor de la Paris.

 

Eliminarea restricţiilor tranzitorii care blochează accesul romilor la locurile de muncă poate fi o soluţie pentru ei şi pentru Franţa, a declarat ministrul francez de Interne, Manuel Valls. În acest timp, la Paris şi în alte oraşe continuă expulzările romilor din tabere ilegale sau care cerşesc pe străzi. Potrivit ministrului de Interne, Franţa cheltuieşte între 4.600 şi 6.300 de euro pe an pentru fiecare rom fără drept de rezidenţă.

 

O şedinţă de guvern este programată săptămâna viitoare când vor fi anunţate noutăţile pentru cetăţenii din România şi din Bulgaria, precum şi condiţiile pe care romii trebuie să le îndeplinească pentru a se putea angaja în Franţa. 90% din romii aflaţi în Franţa, în jur de 15.000, provin din România.

 

De asemenea, conform celor mai noi date ale Băncii Mondiale, peste 54.000 de români locuiesc şi lucrează în Franţa.