Franţa anunţă un nou program pentru reintegrarea romilor în România

Ministrul fancez al imigraţiei, Eric Besson, a anunţat luni implementarea în 2011 a unui nou program, în valoare de un milion de euro, prin care romii expulzaţi din Franţa vor fi ajutaţi să se reintegreze în ţara de origine, în special România, relatează L’Express.

 

Franţa va lansa acest program fără să aştepte implementarea unui plan european „pentru creşterea absorbţiei fondurilor structurale de către statele membre pentru integrarea romilor”, potrivit ministrului.

 

Programul francez va permite „să propună cetăţenilor români a căror şedere în Franţa nu este legală o asistenţă veritabilă pentru reintegrarea în ţara de origine prin crearea permanentă de activităţi şi locuri de muncă, activităţi cărora li se pot asocia colectivităţile teritoriale franceze

Besson i-a cerut directorului general al Biroului francez pentru imigraţie şi integrare să organizeze în următoarele săptămâni o misiune în România, pentru a se finaliza implementarea parteneriatului cu autoritţile române. De asemenea, se va pregăti o viitoare deplasare a ministrului.

 

În acest cadru, Franţa va pune la dispozişia guvernului român, de la 1 ianuarie 2011, asistenţă tehnică, ce va fi sub autoritatea secretarului de stat pentru integrarea socială a romilor.

 

Biroul francez pentru imigraţie şi integrare a finanţat 146 proiecte de reintegrare în România, în valoare totală de 709.560 de euro, în 2009, şi alte 73 de la începutul lui 2010, pentru 354.780 de euro.

8.601 români din Franţa au fost trimişi în ţara lor de origine de la 1 ianuarie până la 17 octombrie, dintre care 1.154 „obligaţi” şi 7.447 „voluntar”.

 

Anunţul vine în condiţiile în care reprezentanţii a 47 de state au adoptat săptămâna trecută în Consiliul Europei „Declaraţia de la Strasbourg”, ce prevede demersuri cu ţinte precise pentru ameliorarea vieţii a 12 milioane de romi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed