Franţa îşi suspendă ajutorul în vederea dezvoltării şi bugetar al Burkina Faso, solidară împreună cu Mali cu militarii care au dat lovitura de stat în Niger

0

Parisul a făcut acest anunţ duminică seara, în contextul în care Burkina Faso şi Mali sunt solidare cu militari care au preluat puterea în Niger,

Franţa susţine ţările membre CEDEAO în eforturile lor de a-l repune la putere pe preşedintele nigerian Mohamed Bazoum, reţinut de juntă de la puci, la 26 iulie.

Ţările din CEDEAO au ameninţat că intervin militar şi au dat ultimatum până duminică seara militarilor care au preluat puterea să restabilească ordinea contituţională.

Proiectele în desfăşurare ale ajutorului francez în vederea dezvoltării Burkinei Faso reprezintă 482 de milioane de euro, iar ajutorul bugetar programat în 2022 se ridică la 13 milioane de euro, a anunţat duminică seara Quai d’Orsay.

Relaţiile Franţei cu Burkina Faso s-au degradat după instalarea la putere – în urma unei lovituri de stat militare, în septembrie 2022 – a căpitanului Ibrahim Traoré.

La 18 ianuarie, autorităţile de la Ouagadougou au cerut pelcarea – în termen de o lună – a Forţei franceze Sabre din Burkina Faso.

Franţa s-a retras, dar nu şi-a suspendat ajutorul în vederea dezvoltării şi nici ajutorul bugetar, aşa cum a făcut în Mali.

Însă, la trei zile după puciul din Niger, la 19 iulie, Parisul şi-a suspendat toate acţiunile de ajutorare în vederea dezvoltării şi ajutorul bugetar destinate Nigerului.