Funeraliile preşedintelui polonez au început

0

După slujba funerară de la biserica Sfânta Maria, preşedintele, alături de soţia sa, Maria, va fi îngropat în cripta Castelului Wawel, locul unde odihnesc regii şi eroii naţionali ai Poloniei.

Funeraliile de stat au loc în prezenţa unui cerc restrâns de lideri străini, în condiţiile în care numeroase delegaţii au fost nevoite să-şi anuleze participarea din cauza restricţiilor de zbor din spaţiul aerian european impuse de prezenţa nordului de cenuşă emanat de vulcanul din Islanda.

La funeralii este rpezent preşedintele rus Dmitri Medvedev, dar nu preşedintele american Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Corpurile neînsufleţite ale lui Lech şi Maria Kaczynski au rămas în timpul nopţii în catedrala Sfântul Ioan din Varşovia. Duminică dimineaţă arhiepiscopul de Varşovia, Kazimierz Nycz, a ţinut o scurtă slujbă în prezenţa familiei şi a prietenilor celor decedaţi. După rugăciune, în sunetul clopotelor, militarii au scos sicriele din catedrală şi a început o procesiune funerară către aeroport. Pe drum, locuitorii capitalei şi-au luat rămas bun aruncând cu flori, în special lalele roşii, în maşina care transporta sicriele.

Traseul până la aeroport a fost, de fapt, o rută simbolică, trecând prin locuri legate de numele lui Lech Kaczynski, transmite Radio Polonia. A trecut pe la primărie, Lech Kaczanski fiind primar al capitalei între 2002 şi 2005. Apoi, cortegiul a trecut pe la Muzeul Revoluţiei din Varşovia, deschis în iulie 2004, Lech Kaczynski fiind iniţiatorul acestuia, pe când era primar al capitalei.

În catedrala Wawel au fost înmormântaţi monarhii polonezi începând din secolul al XIV-lea. Cripta de sub catedrală adăposteşte mormintele regilor Poloniei, a unor eroi naţionali, generali şi revoluţionari, printre care Ian Sobieski al III-lea, fost rege al Poloniei, şi soţia sa Maria Kazimiera, barzii Adam Mickiewicz şi Juliusz Słowacki, precum şi Władysław Sikorski premier al guvernului polonez în exil, şi Józef Piłsudski – fondatorul celei de a Doua republici poloneze. Papa Ioan Paul al II-lea se gândea să fie în înmormântat aici.

Între cele cinci clopote ale Catedralei din Caselul Wawel se găseşte şi clopotul „Zygmunt”, unul din cele mai mari din Europa şi care cântăreşte 11 tone. A fost turnat la început de secol XVI şi amănuntul interesant este că a fost turnat din bronzul tunurilor capturate de poloni în ţările române.