Funeriu: Bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale în cele 1.419 centre de examen

0

„Se va respecta graficul iniţial, procedurile de transmitere a subiectelor sunt puse la punct şi verificate, iar Ministerul Educaţiei va monitoriza în permanenţă situaţia pe întreaga desfăşurare a acestei probe. Doresc încă o dată să le mulţumesc profesorilor pentru că, în aceste condiţii dificile pe care le traversăm, au pus mai presus interesul elevilor”, a mai spus Funeriu.

Ministrul a subliniat, o dată în plus, că instituţia pe care o conduce nu a exercitat presiuni asupra cadrelor didactice pentru a participa la examenul de bacalaureat.. „Vreau să vă spun, cu toată responsabilitatea: am respectat procedurile legale. Cadrele didactice care şi-au manifestat dorinţa de a nu mai participa la examen au fost înlocuite, conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat. Totul s-a făcut legal. Repet: nu au fost presiuni din partea ministerului, totul s-a făcut cu maximă transparenţă, potrivit legii. De asemenea, avem soluții legale pentru rezolvarea cazurilor speciale dacă acestea apar”, a conchis Funeriu.

Sindicaliştii susţin însă că unii profesorii ar fi fost ameninţaţi inclusiv cu concedierea dacă refuză să participe la bacalaureat.

La proba de luni a bacalaureatului, cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, sunt aşteptaţi peste 200.000 de elevi. Tot luni, sindicaliştii din educaţie ar urma să intre în grevă, împreună cu alte categorii de bugetari.