Garanti Online a fost lansat în octombrie 2007, iniţial pentru persoane fizice, iar din luna mai 2008 acesta este disponibil şi pentru persoane juridice.
Prin intermediul acestui serviciu, clienţii pot realiza transferuri intrabancare sau interbancare în orice valută, plăţi către Trezorerie, schimburi valutare, pot constitui şi lichida depozite la termen, pot deschide şi închide până la şapte conturi curente în lei şi valută. Acest serviciu permite şi gestionarea operaţiunilor efectuate cu cardurile de debit şi de credit, achitarea sumei de plată pentru cardul de credit, modificarea codului PIN al cardurilor sau transferul aceluiaşi cod PIN la mai multe carduri fără a fi necesară deplasarea la bancă.
În prima jumătate a acestui an, GarantiBank a dezvoltat noi funcţionalităţi pentru acest serviciu, care permit atât populaţiei, cât şi companiilor, să efectueze plăţi interbancare în valută de până la 100.000 euro şi schimburi valutare la cursuri preferenţiale, se mai arată în comunicat.
Tot din acest an, companiile pot utiliza noul meniu, “Plăţi salariale”, pentru a vira salariile în conturile angajaţilor, indiferent dacă acestea sunt deschise la GarantiBank sau la oricare altă bancă.
GarantiBank este sucursala din România a GarantiBank International NV, cu sediul la Amsterdam. Aceasta este deţinută în totalitate de Garanti Turcia, cea mai mare bancă privată din Turcia. În România, GarantiBank are 50 agenţii, dintre care 20 sunt în Bucureşti.









