Garanţiile de stat pentru Dexia au fost prelungite cu un an, până în octombrie 2010

0

Garanţiile de stat fuseseră acordate în octombrie 2008, când Dexia a fost salvată printr-un plan comun al guvernelor din Franţa, Belgia şi Luxemburg, ce au injectat capitaluri de 6,4 miliarde de euro. Ca urmare a deciziei de vineri, garanţiile au fost prelungite până în 31 octombrie 2010.

„Dexia intenţionează să iasă în mod ordonat din mecanismul de garanţii de stat acordate la finanţări până în 31 octombrie 2010, ceea ce înseamnă că nicio altă finanţare garantată de state nu va mai fi realizată de către grup după această dată”, a precizat grupul, într-un comunicat.

Chiar dacă valoarea garanţiilor a fost redusă de la 150 miliarde euro la 100 miliarde euro, Dexia s-a angajat să limiteze utilizarea garanţiilor la maximum 80 miliarde euro, „dată fiind îmbunătăţirea situaţiei lichidităţii”.

Valoarea garanţiilor folosite de Dexia se ridica la 73,5 miliarde euro în 17 septembrie, faţă de 95 miliarde euro în luna mai.

De asemenea, scadenţa noilor garanţii pe termen lung emise în cadrul mecanismului de garantare publică s-a mărit la patru ani, de la maximum trei ani în prezent.

Din 16 octombrie, Dexia nu va mai folosi garanţia de stat pentru noile contracte de finanţare cu maturitate de sub o lună şi la cele fără scadenţă fixă.

Grupul a precizat că extinderea mecanismului de garanţii publice trebuie aprobată de parlamentele din Franţa şi Luxemburg şi notificată Comisiei Europene.

Dexia, care era să intre în faliment în septembrie 2008, a înregistrat anul trecut pierderi de 3,3 miliarde euro, dar a revenit pe profit în primul trimestru din acest an, afişând un câştig net de 251 milioane euro.

Banca a căzut victimă îngheţării pieţei interbancare, de care depindea pentru a se finanţa, după falimentul Lehman Brothers.