Garcea a intrat în partidul AUR: Noi de 33 de ani am vândut tot: justiție, industrie, termocentrale

Fostul actor Mugur Mihăescu, cel care îl interpretează pe Garcea, s-a alăturat partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Anunțul a fost făcut de George Simion în urmă cu câteva zile, în cadrul unei emisiuni TV de la RomâniaTV.

În cadrul aceleași emisiuni, Mihăescu, actual antreprenor în Centrul Vechi al Capitalei, a comentat atitudinea Austriei pe tema Schengen, explicând și demersurile sale în acest sens.

Mugur Mihăescu a decis să nu mai accepte plata cu carduri de la bănci austriece și solicită clienților să folosească bani cash. De asemenea, acesta a precizat că folosește bănci românești de o perioadă îndelungată de timp. 

„Fiecare picătură contează. Picătură cu picătură se umple oala. Eu am conturi doar la bănci românești, întotdeauna am lucrat bine cu ele. Dacă clienții mei au carduri la bănci austriece, merg și scot cash de la bancomat. Nu am știut că și BCR este așa, dar se rezolvă într-o ora. Le spun angajaților să le spună clienților care au card BCR să meargă să scoată de la bancomat. Am fost în Viena, mi-a plăcut, nu-mi mai place. Putem să avem relații cu Austria, s-a dovedit, dar să își schimbe ei politicul, cum și noi trebuie să ștergem pe jos cu clasa politică de 33 de ani din România. Vreți să avem o Europă așa cum o clamăm, și doar o clamăm, unită? Poporul asta este format din homo sapiens, suntem bipezi. Noi de 33 de ani am vândut tot: justiție, industrie, termocentrale”, a spus Mugur Mihăescu la RTV, potrivit știripesurse.

Iohannis nu dorește boicot la adresa Austriei

Președintele Klaus Iohannis a declarat că situația privind blocarea aderării României la Schengen trebuie tratată cu diplomație de către autoritățile statului român, subliniind că nu va exista un boicot din partea statului la adresa Austriei.

Președintele a explicat astfel că Austria care „acum a votat NU, dar recent Cancelarul austriac a spus că acest vot înseamnă, de fapt, o amânare, nu înseamnă un NU definitiv. Este o nuanțare a poziției. Acest vot a fost valabil și pentru România și pentru Bulgaria”. 

Șeful statului a afirmat, totodată, că acest moment „poate fi tratat într-o singură cheie – cu diplomație”, subliniind că „orice altceva este exclus”

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed