Garda de Mediu, controale pe litoral – Este vizată curăţenia plajelor şi selectarea deşeurilor / În prima zi a acţiunii s-au dat amenzi în valoare de peste 350.000 de lei – FOTO

0

”În perioada 31.07.2023- 07.08.2023, Garda Naţională de Mediu desfăşoară acţiuni de inspecţie şi control tematice şi inopinate pe litoralul românesc al Mării Negre şi în Rezervaţia Biosferei ”Delta Dunării”, în zona localităţilor Corbu-Vadu. Activităţile de inspecţie şi control vizează în principal starea de salubrizare a plajelor şi a zonelor limitrofe acestora, colectarea selectivă a deşeurilor rezultate din activităţile economice, inclusiv alimentarea cu apă şi evacuarea apelor uzate”, anunţă Garda de Mediu.  

Sursa citată a precizat că, în prima zi a acţiunii, comisarii au constatat neconformităţi referitoare la starea de salubrizare a plajelor, evacuarea de ape uzate menajere pe sol şi nereguli privind colectarea separată a deşeurilor.

”Au fost întocmite 23 de acte de control, fiind aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 355.000 de lei”, a precizat Garda de Mediu.