Gazprom discută cu E.ON despre un proiect comun privind exploatarea unor zăcăminte

0

Gazprom negociază cu grupul german E.ON despre participarea acestuia la exploatarea unor zăcăminte de gaze naturale, a spus, vineri, directorul general al companiei ruseşti de gaze naturale, Alexei Miller.

„Suntem în negocieri cu E.ON Rurhgas despre participarea acestuia în proiect”, a declarat Miller, făcând aluzie la zăcămintele de la Iujno-Russkoie (Siberia), unele dintre cele mai mari din Rusia.

Presa germană scrisese, joi, despre faptul că E.ON ar fi propus reprezentanţilor Gazprom să le cedeze acţiunile deţinute în compania rusă în schimbul unei participaţii pe care o vizează demult la aceste zăcăminte de gaze naturale.

„Am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai E.ON Rurhgas cu ocazia Forumului Economic de la Sankt Petersburg de la mijlocul lui iunie şi am discutat despre această tranzacţie, care ne interesează”, a spus Miller.


Sursa: NewsIn