AcasăEconomieGazprom este gata să reia sâmbătă livrările de gaze prin conducta Nord...

Gazprom este gata să reia sâmbătă livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1, conform planificării – surse

Nord Stream 1, care trece pe sub Marea Baltică pentru a aproviziona Germania şi alte ţări, funcţiona la o capacitate de 20% înainte ca livrările să fie oprite timp de trei zile, în această săptămână, pentru întreţinere.

Livrările urmează să fie reluate sâmbătă la ora 0100 GMT.

”Livrările ar trebui să continue” conform programului, a declarat una dintre surse pentru Reuters.

Moscova dă vina pe sancţiunile impuse de Occident după ce Rusia a trimis trupe în Ucraina, în februarie, pentru că au împiedicat operaţiunile de rutină şi întreţinerea Nord Stream 1.

Bruxelles-ul spune că acesta este un pretext şi Rusia foloseşte gazele ca pe o armă economică.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a amplificat îngrijorările vineri, spunând că ar putea avea loc mai multe întreruperi ale livrărilor prin Nord Stream 1.

 

Ultimele Articole