Gazprom va încheia cu China un nou acord de furnizare de gaze

“Am prevăzut semnarea unui acord la nivel de companii”, a precizat Miller, în timpul ceremoniei de lansare a construcţiei unui gazoduct între oraşele Djoubga din sudul Rusiei şi Soci, pe ţărmul Mării Negre.

Acordul ar urma să fie semnat luna viitoare în timpul vizitei unei delegaţii ruseşti la Beijing.

“Documentul va fi similar unor acorduri deja semnate, este unul de cooperare strategică cu CNPC şi vizează livrările de gaze”, a adăugat Miller. Cele două grupuri au semnat acorduri în 2006 în domeniul gazelor, ce prevăd construirea în termen de cinci ani a două gazoducte importante ce vor permite, odată finalizate, livrarea a până la 80 miliarde metri cubi de gaze pe an către China.

Rusia, care se confruntă în prezent cu o scădere netă a consumului de gaz în Europa, caută să-şi extindă pieţele din Asia şi Pacific, unde cererea este în creştere.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole