George Rotaru se întoarce în Las Vegas! A fost primul și singurul român ce a cântat în programele celebrelor cazinouri. ”Am urcat pe scena pe care au cântat Elvis Presley și Frank Sinatra”

George Rotaru va cânta din nou în Las Vegas, locul unde, în urmă cu aproape 30 de ani, a fost angajat în programele celebrelor cazinouri. Este singurul solist român ce a avut contracte la marile resorturi ale distracției din orașul ce nu doarme niciodată.

Cadou în prima zi a anului în care artistul împlinește 70 de ani, Rotaru va fi vedeta programului artistic din noaptea dintre ani pentru comunitatea românilor din Las Vegas. Petrecere organizată de Lia Roberts, una dintre femeile care au făcut carieră în Statele Unite, fostă candidată la Președinția României în 2004 și consulul general onorific în Nevada.

George Rotaru se întoarce în Las Vegas: ”Am fost primul român care a cântat într-un business american în Vegas”

Despre  experienţa de a cânta la cazinouri faimoase din Las Vegas, Rotaru, artistul care ”a îngropat” romanța și muzica populară, înlocuindu-le cu piese clasice ale pop-ului și rock-ului american.

”Proaspăt venit în Statele Unite, a trebuit să uit lunga experienţă căpătată în anii comunismului, să mă perfecționeză cu un repertoriu international. Am cântat în câteva limbi de circulaţie internaţională.  Am obţinut un contract în 1994 la Cazinoul ”Mardi Gras”, apoi la” Maxim”. Am fost primul român care a cântat într-un business american în Vegas, pe scena pe care, cu ani în urmă au cântat Elvis Presley, Frank Sinatra, Liza Minelli. N-a fost un contract lung dar l-am dus la bun sfârşit”, ne spune George Rotaru, cântărețul care încearcă să se adapteze acasă, în țara unde a cunoscut succesul, România.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed