Germania a avut, în martie, cea mai ridicată rată a inflaţiei din ultimele 16 luni

0
Rata inflaţiei, calculată după metodologia Uniunii Europene, a crescut la 1,2% de la 0,5% în februarie. Sunt date publicate de Biroul Federal de Statistică şi preluate de presa internaţională.

 Ele indică cel mai înalt nivel al inflaţiei din noiembrie 2008 pentru Germania. Iar principalul motiv al acestei creşteri îl reprezintă majorarea costurilor la combustibilii pentu încălzire cu, 32%, şi a carburanţilor cu peste 19%. Şi preţul produselor alimentare a crescut cu 0,3 la sută, pentru prima dată din martie 2009.