Gheorghe Flutur anunţă semnarea unui proiect de 13 milioane de euro pentru creşterea gradului de securitate la Aeroportul Suceava

Potrivit şefului CJ Suceava, Gheorghe Flutur, aeroportul din Suceava va beneficia de echipamente moderne de securitate, dar se va amenaja un drum şi un gard perimetral. De asemenea, vor fi achiziţionate o autospecială de aerodrom pentru stins incendii şi o autofreză pentru îndepărtat zăpada.

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), valoarea acestuia fiind de 13 milioane de euro.

„Salut semnarea acestui proiect care, alături de construirea unui drum nou spre Burdujeni, lărgirea parcărilor şi construirea terminalelor 2 şi 3, vor face să crească gradul de siguranţă al Aeroportului şi implicit atractivitatea pentru operatori. De asemenea, ieri (marţi – n.r.) în Comisiile de Economie şi Industrie din Parlament a fost aprobat amendamentul care prevede plafonarea tarifelor la energie şi pentru aeroporturile care aparţin de administraţia publică locală, iar aici intră şi Aeroportul Internaţional Ştefan cel Mare Suceava”, a declarat şeful Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed