Gheţea despre OUG 50: Victoria ARB a fost morală, clienţii băncilor sunt câştigătorii

„În ceea ce priveşte OUG 50/2010, noi am ieşit învingători din punct de vedere moral. Câştigătorii de fapt sunt clienţii care au beneficiat de reducerea comisionului de rambursare anticipată a creditului, în condiţiile în care legea nu ne mai impunea acest lucru pentru creditele în stoc. Avem peste 20 de comisii de specialitate în care conducătorii activităţii speciale se întâlnesc şi discută, dialoghează şi se realizează un schimb de experienţă. Noi am spus întotdeauna că suntem o asociaţie de lobby, deschisă colaborării”, a menţionat Gheţea.

Parlamentul a adoptat la finalul lunii decembrie OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori, cu modificările cerute de Comisia Europeană, astfel că aceasta nu se aplică contractelor de credit în derulare, cu excepţia comisioanelor de rambursare anticipată, iar refinanţarea creditelor se va renegocia între bănci şi clienţi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed