Gigi Becali, despre cazul Dumitru Buzatu: „Știți ce m-a deranjat mai mult decât mita?”

Gigi Becali a vorbit despre cazul de corupție în care e implicat Dumitru Buzatu, cel care era președintele PSD Vaslui și care a fost prins cu o mită de 1.25 milioane de lei.

„Știți ce m-a deranjat mai mult decât mita? Nevasta senator, eu președinte, fata deputat, ginerele deputat, băiatul nu știu ce, amanta și ea nu știu ce. Nu se poate. Asta m-a deranjat, caracatița asta de rudenie”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport.

Și Marcel Ciolacu a făcut declarații cu privire la acest caz.

„Eu nu am văzut niciodată în viața mea atâția bani la un loc. Ați văzut reacția imediată a partidului. A fost una corectă. În mai puțin de 24 de ore partidul a reacționat imediat după ce a văzut comunicatul DNA-ului. Vorbim de un flagrant, jocurile sunt clare din punctul meu de vedere. Pe de altă parte, fiecare om are dreptul să se apere. Îmi pare rău pentru ce trece familia domniei sale, dar este o faptă care eu credeam că nu am să o mai văd la televizor, indiferent despre cine ar fi fost vorba…Nu aș fi crezut că la această vârstă pe care o are dl. Buzatu se mai poate apleca la așa ceva” a declarat la Antena 3 CNN, premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed