Google a primit 75.000 de CV-uri într-o săptămână

0

‘Pot confirma că am primit peste 75 000 de solicitări de loc de muncă săptămâna trecută, după ce ne-am anunţat intenţiile de angajare’, a spus un purtător de cuvânt al Google, Aaron Zamost. ‘Este cu 15% mai mult decât precedentul nostru record, înregistrat în mai 2007’, a adăugat el într-un comunicat. Google caută ingineri informaticieni, dar şi specialişti în telecomunicaţii, videaşti sau ingineri specialişti în construcţia de automobile. ‘Căutăm talente din toate domeniile, în toată lumea, şi vom angaja un număr cât mai mare de oameni creativi şi inteligenţi, pentru a putea face faţă marilor provocări informatice’, afirma săptămâna trecută vice-preşedintele Google, Alan Eustace, pe un blog al grupului.

Angajarea a 6 000 de persoane înseamnă o creştere cu cel puţin 25% a efectivelor, compania având la sfârşitul anului trecut 24 400 de salariaţi cu normă întreagă. În 2010 au fost angajaţi peste 4 500 de oameni la Google, recordul până în prezent fiind cel înregistrat în 2007, cu peste 6 000 de noi contracte de muncă. Compania a avut anul trecut un profit de circa 8,5 miliarde de dolari şi avea, la 31 decembrie, lichidităţi de 13,630 miliarde de dolari.