Google a decis ! Se schimbă motorul de căutare. Cum vor fi afectați utilizatorii

Google va începe să afişeze informaţii despre imaginile la care utilizatorii ajung în cadrul secţiunii dedicate special imaginilor din motorul de căutare al companiei. Va face acest lucru folosind ca sursă Knowledge Graph şi apelând la un AI pentru a corela cele două elemente.

Knowledge Graph este baza de date pe care Google a creat-o copiind pur şi simplu informaţii de pe site-urile indexate, site-uri precum Wikipedia şi altele. Din 2012, când a fost lansată, această bază de date a fost răspunzătoare pentru informaţiile afişate de Google la unele căutări într-un chenar din partea dreaptă a paginilor.

Aceeaşi bază de date va fi folosită în viitorul apropiat ca sursă pentru crearea unui context explicativ dedicat imaginilor din secţiunea Google Images. Acest context va fi afişat alături de imagini în care apar oameni, clădiri sau alte elemente despre care ştie Knowledge Graph.

Google va face legătura dintre elementele din imagini şi cele din baza de date folosind două semnale. În primul rând, un algoritm de deep learning va analiza şi încerca să identifice ceea ce “vede” în imagini.

În al doilea rând, legătura stabilită de algoritm va fi verificată şi confirmată cu ajutorul informaţiilor găsite în pagina din care face parte imaginea. Astfel, Google va identifica oameni şi alte elemente din fotografii, urmând să ofere un scurt context despre acestea alături de imagini.

În principiu, Google foloseşte tehnologia pentru a extrage date de pe alte site-uri, precum cele de ştiri, pe care nu vrea să le plătească pentru informaţii, şi foloseşte acele informaţii pentru a creşte funcţionalitatea propriilor produse.

Pentru început, contextul va fi afişat doar pentru număr redus de imagini, doar pe telefoanele mobile şi doar în Statele Unite. Bineînţeles că noua facilitate va fi extinsă, însă nu se ştie deocamdată când.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed