Goțiu și Ungureanu, fără loc în Parlament. Locurile eligibile la Cluj, doar pentru PLUS. Atac la Cioloș

Cei 120 de delegați care au participat la Conferința Județeană a Organizației USR-PLUS Cluj au votat, duminică, lista filialei pentru alegerile parlamentare din decembrie. PLUS a fost reprezentat mai bine la alegeri, având 72 de delegați, în timp ce, USR a avut doar 48. Astfel, locurile eligibile au fost ocupate de membri PLUS.

ATENȚIE: Noul simptom al COVID-19, descoperit de specialiști

La Camera Deputaților, primul loc pe listă îl ocupă avocata Oana Murariu, membră PLUS Cluj, care nu a mai activat în politică. Locul al doilea, de asemenea loc eligibil, va fi ocupat de Viorel Băltărețu, tot de la PLUS. Abia pe locul al treilea, posibil loc eligibil, s-a situat un USR-ist, Radu Molnar. Actualul deputat USR de Cluj, Emanuel Ungureanu s-a poziționat abia pe locul 5.

La Senat, Mihai Goțiu a ocupat poziția a doua și are șanse foarte mici să intre în Parlament. Pe primul loc pe lista senatorilor USR-PLUS de Cluj este Cristian Bordei, membru PLUS.

„Astăzi, în Filiala USR PLUS au avut loc alegerile interne pentru desemnarea candidaților la parlamentare. Am reușit să-mi conving majoritatea colegilor din USR să mă voteze. Din păcate, am mai reușit să conving doar o mână dintre delegații PLUS (în Conferință au fost 72 de delegați de la PLUS și 48 de la USR – cum s-a ajuns aici e o poveste prea lungă). Dincolo de rezultatul votului, amărăciunea nu vine din faptul că nu i-am convins, ci că n-am avut șansa să-i pot convinge pe reprezentanții PLUS. Cu greu, am făcut rost de numerele de telefon ale unora dintre ei, să pot discuta direct, să mă prezint și să mai demontez din ”miturile” pe care unii ”binevoitori” le-au plantat în grupul lor”, a scris Mihai Goțiu, pe Facebook.

Orban îi ia apărarea lui Virgil Guran: Îmi cer eu scuze în numele lui

 

Goțiu îl atacă și pe președintele PLUS, copreședinte al Alianței USR-PLUS, Dacian Cioloș și critica lipsa unor dezbateri profunde.

„Toată ”dezbaterea” internă s-a limitat la o prezentare și răspunsul la câteva întrebări, cu un timp total alocat de 11 minute. La care s-au adăugat 2 minute de prezentare, în deschiderea Conferinței Județene, de astăzi. În total… 13 minute. M-aș bucura dacă Cristian Bordei (de la PLUS), cel care a ajuns pe prima poziție pe listă (nu-mi fac iluzii în cazul meu, locul 2 nu e eligibil la Senat), va face cel puțin cât am făcut eu pentru mediu, pentru ape și păduri. Sau pentru orice altceva care să schimbe lucrurile în bine, în România. Fără nicio răutate, spun, însă, că nu-l cunosc. Mai mult de 13 minute durează un interviu pentru angajarea unui portar (…). Pentru Dacian Cioloș o să am mai multe întrebări (inclusiv dacă ce s-a întâmplat, în ultima săptămână, la Cluj, e modul în care schimbăm politica în România)”, mai scrie Mihai Goțiu.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed