Grâul a ajuns la un preţ de circa 0,50 lei/kg, în scădere cu 20% faţă de anul trecut: „Una peste alta, de 10 ani nu au mai fost preţuri ca acum. E dezastru!“

0

 

Dacă pentru producătorii agricoli străini, care deţin suprafeţe întinse de teren, profitabilitatea nu este imposibil de atins, pentru fermierii români, care sunt nevoiţi să plătească şi arenda pe lângă materiile prime agricole, e o adevărată provocare să-şi scoată investiţia iniţială, potrivit preşedintelui Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Mulţi dintre fermierii români, care nu au puterea financiară a investitorilor străini, exploatează suprafeţe mici de teren „închiriate“ de la proprietari, pentru care plătesc o arendă.

 

 

„La o cheltuială de 3.000 – 3.200 lei pe hectar, cât e investiţia în materiile prime agricole, o producţie de 5 tone nu îţi ajunge să îţi scoţi cheltuielile, pentru că pe lângă input-uri intră şi arenda care reprezintă între 600 kg şi 1.000 kg de grâu. Astfel, ajungi la o producţie de 4 tone, pentru care preţul ar trebui să fie cel puţin 0,70 de lei kg ca să îţi recuperezi cheltuielile“, spune Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR.