Greenfield. Rezidenții văd luminița de la capătul tunelului

0

Problema drumului de acces spre cartierul Greenfield ar putea fi rezolvată în curând. Două amendamente la bugetul sectorului 1, aduse de PNL şi PSD, ar putea da drumul lucrărilor de asfaltare a drumului care taie în două pădurea Băneasa.

Astfel, consilierii au depus un amendament pentru „plata taxei de utilizare drum forestier și a taxei de scoatere din fondul forestier”, iar consilierii locali de la PNL Sector 1 au depus un amendament „pentru asfaltarea drumului care taie în două Pădurea Băneasa pentru cartierul Greenfield”.

În cazul amendamentului PSD, costul total este de 150.000 lei, în timp ce costul lucrărilor menţionate în amendamentul PNL se ridică la 2,6 milioane de lei.

Bugetul total al Primăriei Sectorului 1 pentru 2023 este de 2,2 miliarde de lei, din care bugetul local de 1,45 miliarde de lei. Cheltuielile de funcţionare sunt de 1,4 miliarde lei, iar cele de investiţii sunt de 780 milioane.

De menţionat este că primarul Clotilde Armand nu a participat la şedinţa de Consiliu Local în urma căreia s-a aprobat bugetul Sectorului 1. De altfel, cu doar câteva zile în urmă, conducerea PNL Sector 1 o acuza pe Clotilde Armand că vine cu propuneri de buget, dar nu vrea să explice, transparent, pe ce s-ar duce banii.

Cei circa 5.000 de locuitori au început să depindă integral de un drum cu o bandă pe sens, care se inter­sectează cu o bretea de acces din DN1 spre centura Capitalei. Situaţia a apă­rut ca urmare a deciziei luate de Pri­măria Bucureştiului de a bloca, la începutul anului, accesul maşinilor pe drumul forestier Vadu Moldovei, neasfaltat, dintre str. Erou Iancu Nicolae şi Greenfield, care străbătea Pădurea Băneasa.

„Deşi construcţia drumurilor publice nu este responsabilitatea dez­vol­tatorului, Impact a comandat un stu­diu de trafic, cerând în mod expres so­luţii care să nu includă Vadu Mol­do­vei. La finalizarea studiului, au fost iden­tificate trei soluţii alternative. Im­pact a parcurs paşii concreţi pentru a pune în aplicare aceste variante, a a­chi­­ziţionat terenurile necesare, a pre­gă­­tit proiectele şi a depus do­cumentaţiile pentru avizele necesare”, spun reprezentanţii Impact. Astfel, dezvoltatorul ar vrea să investească 1,5 milioane de euro pentru construirea drumurilor de acces alternative şi spune că va dona ulterior autorităţilor infrastructura rezultată pentru a putea fi folosită în regim de drumuri publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.